[via Idei]

Miruna, nu știu de ce, dar n-am reușit să-ți trimitem răspunsul prin e-mail, așa că îți scriem aici, mai ales pentru că e un subiect care merită discutat…

Întrebarea, în sens extins, ar suna cam așa – cum abordezi problema în momentul în care afli că profesorul/învățătorul predă o informație greșită? Ba, mai mult, ce faci când copilul avea informația corectă, iar cel de la catedră îl corectează cu o informație greșită?

Deși n-am cine știe ce calificare în direcția asta, mi se pare că-i musai să-ți înveți copilul să aibă gândire critică. Consider că e absolut esențial să fie educat în spiritul căutării, investigării și verificării, pentru că reversul (înghițitul informațiilor fără niciun fel de filtru propriu) e pur și simplu nesănătos. Pe de altă parte, învățătorul, profesorul și școala în general ar trebui să fie privite cu respect și să rămână în mințile celor în formare drept surse credibile. Și aici e marea dificultate – echilibrul fin între gândirea critică și încredere…

Însă obiceiul de a filtra și de a verifica e mult mai ușor de susținut în epoca asta, când o multitudine de surse de informare sunt disponibile aproape instant. Mai mult, sunt destule materii unde orice lecție poate fi descompusă în unități ușor de clasificat după citeriul corect/greșit. Iar când vine vorba de limba română, orice cuvânt poate fi verificat cu ușurință în DOOM.

În rest, n-ar fi rău să ne educăm și pe noi înșine sau măcar pe cei ce vin după noi să fie un pic mai toleranți la micile greșeli. E perfect omenește să mai greșești din când în când, e rezonabil să ai zile proaste, e de înțeles că se întâmplă să mai fii și obosit etc. Sigur, ca profesor ai o responsabilitate foarte mare și rigoarea ar trebui să fie regula. Dar chiar dacă ar fi cum îmi place mie să cred (că măcar 95% dintre cadrele didactice sunt conștiente de răspunderea pe care o poartă), tot părinții rămân cheia educației sănătoase.

PS: Apropo de părinți, am auzit în emisiunea asta despre un studiu referitor la corelația dintre educația în sistemul de stat/privat și succesul profesional ulterior. Iar dacă vă gândiți la mitul ăla care spunea că ”la noi se face carte, nu ca-n alte părți”, vă spun că asta poate că e (era?) valabil pentru comparații între sistemele de învățământ de stat. În alte țări (în special în SUA), învățământul privat e cu totul altă poveste. Însă chiar și în ciuda acestui aspect, studiul a descoperit că niciuna dintre cele 2 forme nu influențează semnificativ succesul ulterior. În schimb, gradul de implicare al părinților e hotărâtor.