Inregistrati-va pentru a beneficia de cunostintele comunitatii, a pune intrebari sau a a raspunde la intrebarilor celorlalti.
Suntem o comunitate care incurajeaza educatia si in care se intalnesc know-how-ul si experienta cu perspective inovative de abordare a problemelor.
Autentificati-va pentru a pune intrebari, a raspunde la intrebarilor celorlalti sau pentru a va conecta cu prietenii.
V-ati uitat parola ? Introduceti adresa de email si veti primi o noua parola.
Please briefly explain why you feel this question should be reported.
Va rugam explicate, pe scurt, de ce credeti ca aceasta intrebare trebuie raportata.
Motivul pentru care raportezi utilizatorul.
[via Idei]
Pentru că explicaţia e ceva mai complexă şi nu foarte accesibilă vorbitorilor de limba română fără ceva studii/pasiuni aparte în domeniu şi pentru că nici chiar lor nu le pare foarte riguros raţionamentul, doar facem menţiunea conjugării corecte:
– eu (mă) aşez
– tu (te) aşezi
– el/ea (se) aşază
– noi (ne) aşezăm
– voi (vă) aşezaţi
– ei/ele (se) aşază
Altu, Ciprian, vă mulţumim pentru sugestie!
Explicația e foarte simplă: asta e norma. 🙂 Chiar dacă e ciudată, pentru că nu se aude, de fapt, acel ”ș” puternic, muntenesc, care ar trebui să se audă (conform normei). De aceea, multă lume simte nevoia sa semnaleze în scris ”e”-ul pe care îl pronunțăm toți…
@colocvii:
Ei, nu chiar toţi îl pronunţăm :). De regulă, cei din sud o fac.
Cei din Ardeal/Transilvania/Banat însă, în cuvinte precum greş(e)ală, căptuş(e)ală, vrăjeală, prăj(e)ală şi altele ejusdem farinae, îl omit pe „e” şi în scris, şi în pronunţie. Un fenomen invers celui semnalat în postarea de azi.
Colocvii, de regulă căutăm explicaţia normei 😉
Înainte de a scrie postarea am făcut o „mini-documentare”. Din ce am găsit, explicaţia e ceva mai complexă şi, cum am mai spus, nu chiar riguroasă. Şi nu, nu are legătură cu pronunţia 🙂
Evident că de obicei căutați explicația normei: v-am oferit-o, așa cum mi-a fost oferită mie de alți lingviști. Credeam că era limpede că glumesc. Și, până la urmă, așa am învățat să vorbim corect: pentru că ”așa trebuie”, pentru că ”așa se spune corect”. Apoi ne-am făcut mari și am început să căutăm ”de ce?”.
În afara ”ș”-ului muntenesc (și a altor norme de evoluție lingvistică destul de aride), aș fi curioasă să știu ce explicație există, chiar dacă nu e riguroasă. 🙂
Colocvii, gluma urmată de o explicaţie admite o replică 😀
Cât despre explicaţia în sine pentru „(se) aşază”, ea sună cam aşa: se pare că doar consoanele „ş” şi „j” admit după ele diftongul „ea” şi, cum verbul „a aşeza” nu le are la infinitiv, în faţa sufixului gramatical, forma sa la persoana a III-a singular nu poate fi decât el/ea (se) aşază.
Chiar daca vine mai tarziu, reformulez, pe intelesul tuturor, explicatia lui Alex: dacă ş/j se află în interiorul radicalului, atunci la persoana a III-a sg. avem „a”, iar dacă ş/j se află la sfârşitul radicalului, avem „ea”. Si P.S: Cum adica doar consoanele „ş” şi „j” admit dupa ele diftongul „ea”?
Ana-Alina: unde nu ne pricepem, nu ne băgăm. Ce am scris e o sinteză din ce am găsit pe la alţii care păreau că ştiu ce spun.
A spune că e corect „așază” și nu „așEază” e ca și cum ai spune că e corect „lucrAză” în loc de „lucrEază”. Ambele au aceleași terminații la conjugare – a lucrA – lucrEZ, lucrEZI, lucrEAZĂ, lucrĂM, lucrAȚI, lucrEAZĂ.
Terminația corectă și general valabilă este -EAZĂ pentru toate verbele care o necesită, atâta doar că sunt cazuri în care s-a dovedit inutil acel „E”, prin prezența unui „i” final la rădăcină: vari-(e)ază, copi-(e)ază etc.
Un alt exemplu bun este „a crea”, a cărui rădăcină este „cre-” și nu „cr-”, de unde rezultă conjugarea: cre-EZ, cre-EZI, cre-EAZĂ, cre-ĂM, cre-AȚI, cre-EAZĂ.
În altă ordine de idei, poate v-ar interesa să treceți și la diacriticele corecte, adică să folosiți ș și ț cu virgulițe sub ele, și nu cu sedile, care nu sunt specifice limbii române. Sigur că nimic nu-i obligatoriu, dar unele detalii oferă un plus de credibilitate intenției de „corectitudine”. 😉
Cred ca aici e o legatura cu a sta sau a nu sta in „şa” de aceea se scrie „aşază”. De remarcat ca şi „şa” se scrie fara „e”, adica nu „şea”, cum se mai pronunţă prin unele locuri.
Ar mai putea fi legat, bineînteles popular, de expresia „stai aşa (sa-ti mai spun ceva)”. Nimeni nu zice „stai aşea”.
@Chucj Norris: „Dicționaru limbii românești”, 1939 mentionează: ” El așează, să așeze”. Totuși, in „Dicționar ortografic al limbii române”, 2002 indică: „3 sg. și pl. așáză”.
Și pentru că probabil nu e de ajuns faptul că nu mai vorbim aceeași limbă ca în 1939, am să încerc să clarific explicatia cu „j” si „ș” de mai sus:
– după j și ș în interiorul radicalului scriem „a”, nu „ea”. Dacă radicalul se termină în j sau ș, putem adăuga terminații cu -ea. (vezi greşeală, de la radicalul greş- şi terminația -eală)
A aşeza se formează de la radicalul așaz- (observăm litera „ș” in interiorul radicalului) şi terminația -ă. De observat că radicalul suferă o alternanță fonetică: așez- > așaz-.(ca la cânt- > cânț-, de exemplu)
Să vorbiți bine!
Un detaliu drăguţ:)
Eu aşeZ…
Tu aşeZi
El/ Ea aşaZă
Noi aşeZăm
Observăm că la persoana a III-a, singular mai avem nevoie de acel păcătos ”Z”.
Adecă regula nu-mi permite să adaug ”ea”==> aşază…
Eu greşesc
Tu greşeşti
El/ Ea greşeşte
Noi greşim
Ne oprim la ”greş” .
Corect: greşeală
Am dreptate?:)
Alex (September 17, 2010 at 7:37 am):
„…se pare că doar consoanele “ş” şi “j” admit după ele diftongul “ea”…”
Sa inteleg ca – in conformitate cu norma mentionata – cuvantul „ţeapă” ar fi gresit intrucat contine diftongul „ea” care urmeaza dupa alta consoana decat „ş” sau „j”?
Chuck Norris (February 2, 2011 at 2:26 pm):
„A spune că e corect „așază” și nu „așEază” e ca și cum ai spune că e corect „lucrAză” în loc de „lucrEază”.”
In opinia mea, este probabil ca argumentatiei dumitale i-ar spori MACAR puterea de convingere (daca nu si corectitudinea) daca afirmatiile pe care le faci ar fi ceva mai putin peremptorii si putin mai bine documentate.
Deocamdata, PANA la acea vreme, ma voi multumi (chiar daca – sau poate „intrucat” – scriu fara diacritice) sa sugerez (fara a oferi si explicatii) consultarea formei persoanei a treia singular oferita de conjugarile de la http://dexonline.ro/definitie/a%C8%99eza si de la http://dexonline.ro/definitie/lucra (sau consideri ca acele conjugari oferite acolo sunt gresite si stii dumneata mai bine?)
otniel nicola (July 10, 2012 at 3:02 pm):
„A aşeza se formează de la radicalul așaz-…”
Poate ca oi fi stiind eu gresit, dar radicalul nu este „aşez-„? (Familia de cuvinte se mai formeaza de la radical – SAU nu? Ca eu stiam drept corecte formele „aşezat” si „aşezământ”, nu „aşazat” (sau „aşăzat” – decat ca regionalism) si „aşazământ” (sau „aşăzământ”)…)
(Cu alternanta aia fonetica n-am prea priceput cum sta treaba in acest caz concret.)
VictorCh
Uitandu-ma mai bine la ce am scris, observ o ambiguitate in exprimarea mea. permite-mi sa re-aranjez argumentatia.
Ai dreptate in ce priveste radicalul „așez-„, in principiu, asa ca permite-mi sa explic putin treaba cu alternanta si implicit de ce am zis ca „așaz-” este radical:
Alternanta fonetica inseamna schimbarea unui sunet cu un alt sunet sau cu un grup de sunete din cadrul radacinii unui cuvânt prin care se diferenţiază formele lui gramaticale, dupa niste reguli. Alternanta care se impune in cazul construirii persoanei a 3-a, cea la care fac referire cei de mai sus printr-un reflex de vorbire, este:
– E -> EA: „e” urmat de consoană sau de un grup de consoane devine „ea” dacă silaba următoare conţine „ă”.
Conform regulii de alternanta fonetica ar trebui sa ajungem la forma „așEAz-„+”ă”, pentru a diferentia forma de prezent de cea de trecut: „așez”+”ă”
Aici intervine cealalta regula:
– după „j” și „ș” în interiorul radicalului scriem “a”, nu “ea”. Astfel, radicalul se transforma, din „așEz-” in „așAz-” si nu in „așEAz-„, dand nastere la o noua alternanta fonetica: E -> A. Asta e motivul pentru care am spus ca radicalul este „așaz-” in comentariul anterior
Sper ca am fost mai clar de data asta.
Mie sa-mi explice cineva dupa care principii – ale logicii sau gramaticii, ma rog – s-a format imperativul verbului a se abona, persoana a treia sg, cel de sus din dreapta, pe aceasta pagina, unde scrie ” aboneză-te”. :))) De mult voiam sa intreb… sau doar eu il vad ?
Ups, l-oţi fi scris asa, intentionat? Ca acel ” sti… sa scri… ?”
Aha, dupa modelul ” aboneză-te”, vom avea aşa:
eu mă aşez
tu te aşezi
el/ se aşèză…
Iar la imperativ.. aşèză-te, mai !
hihihi…
otniel nicola: Da, multumesc, acum imi este clar (si este logic).
Scuze, iti raspunsesem mai pe larg, da’ nu stiu UNDE o fi disparut comentariul – si nu mai am chef sa-l scriu iarasi.
(Si totusi (cu scuze): CARE-i (teoretic, in principiu, nu in vreo situatie anume) radicalul corect – „asez-” SAU „asaz-„?)
@VictorCh
evident “așez-”. Dupa cum spuneai chiar tu, n-o sa vorbim cu <> 🙂
Textul dintre era: “aşazat” (sau “aşăzat” – decat ca regionalism) si “aşazământ” (sau “aşăzământ”)…)
aşez, aşezi. aşază
NORMA ne dă în cap cu leuca spunând că in radical se petrece o alternaţă fonetică e -a.
FÎS! La verbul „a freza”, care se suprapune perfect peste a aşeza, forma la persoana a III-a dată de DEX este FREZEAZĂ!!! Ăsta de ce nu mai suferă alternanţă fonetică? Vă spun eu de ce: pentru că NORMA ALTERNANŢEI în acest cazul „a (se) aşeza” a fost dată aşa, ca să dea şi cineva ceva! Adică de deşteptăciunea prostiei! Nu suntem români dacă nu ne scălimbă româneşte!
Dar, prbabil că uzualitatea va impune ca normă: aşează, care chiar sună bine şi nu şchiop de piedică la limbă!
Vio, chiar daca / atunci cand ai dreptate, te rog sa-ti exprimi dreptatea intr-un mod mai putin… vehement, categoric (nu de alta, da’ accepta si dumneata faptul ca E POSIBIL ca uneori TOTUSI sa gresesti, sa te inseli – asta PE LANGA „simpla” impresie lasata interlocutorilor: daca „strigi” (sau „te ratoiesti”) n-ai mai multa dreptate…)
Iar cu exemplul dat de dumneata CHIAR nu stiu daca ai dreptate: eu imi mai amintesc prea putina gramatica teoretica (definitii, explicatii, sistematizari etc) pt a putea fi sigur ca analizez corect, dar cred ca nu este lipsita de importanta modalitatea in care este alcatuita forma de conjugare a verbelor respective:
a (se) asez/a: eu (ma) asez/, tu (te) asez/i, el (se) as(e)az/a* etc
a frez/a: eu frez/EZ, tu frez/EZi, el frez/EAZa etc
* Subiectul dezbaterii articolului
Alex: „se pare că doar consoanele “ş” şi “j” admit după ele diftongul “ea” şi, cum verbul “a aşeza” nu le are la infinitiv, în faţa sufixului gramatical, forma sa la persoana a III-a singular nu poate fi decât el/ea (se) aşază.”
A propos de exemplul preluat de mine mai sus in acest comentariu, consideri ca este gresita conjugarea pt „a freza” (avand in vedere faptul ca forma „frezeaza” foloseste diftongul „ea” dupa alta consoana decat „j” sau „ş”) si ca forma corecta ar fi trebuit sa fie „frezaza”? Sau consideri ca ti-am inteles eu gresit comentariul, sau ca am gresit in vreun alt fel interpretarea? (Nu-i imposibil, nu ma prea simt bine si complet lucid/logic…)
De acord cu Vio.
Și eu știam că trebuie scris „așază” (văd acum că și pentru „înșală” e la fel), dar mi se părea complet lipsit de sens. Făcând o sinteză a articolelor despre această situație disponibile pe internet, aflai acum „principiul”, dar regula îmi pare în continuare o inepție. Trebuie scris „așază” pentru că „j” și „ș” nu admit, chipurile, „ea” după ele, că nu sună bine, așa că are loc o alternanță vocală „e” devine „a” etc. DAR tot săpând aflu că regula nu funcționează pentru cazurile în care există sufixare („greșeală”, „prăjeală”), în cazurile în care -e-ul nu se află în interiorul radicalului verbelor de conjugat („deranjează”, „trișează”) etc. etc.
De ce regula funcționează aproape exlusiv pentru amărâtele de „așază” și „înșală” – pronunțate firesc„așează”, „înșeală”? De ce e băgată chestiunea delicată a radicalului verbelor laolaltă cu forma altor cuvinte în care -e-ul nici nu avea ce căuta („șapte”, „jale”, „șapcă”)? – naiba știe.
Să vedem ce putem obține pozitiv din această enormitate: așa se face, deci ne conformăm. Dar nu fără a ține minte că regula e aberantă și a constata cu amărăciune că absurditatea nu se limitează în România la legile și legislatorii țării, ci cuprinde și legile și legislatorii limbii. Prin liceu, una din „regulile” pe care trebuia să le ținem minte pentru bac era că pluralul de la „geacă” era „giace”:D Dexonline încă mai reține acest plural, ca variantă.
Nu mai vorbesc de vechile boroboațe ale lingviștilor români: „ei sunt” sau „râu” pentru a demonstra „latinitatea” (probabil că romanii n-au beneficiat de expertiza lingviștilor români contemporani).
Mai terminati cu prostiile. cineva spune mai sus ca radicalul lu „a asheza” e”ashaz”, altii o dau cu regula cu „z”. Totusi, verbul „a crea” se conjuga „creEAZA”. Deci aberatii, nu trebuie sa ma uit dupa nu stiu ce regula, bunul simt spune ca e corect „ashEAZA”. Limba romana e una din limbile cu multe exceptii de la reguli. S-au gasit unii foarte recent (probabil ca se plictiseau teribil) sa aplice reguli exact acolo unde nu se pot aplica, asa cum scrupulosii vad cacofonii acolo unde nu sunt…
mei gogu, ție bunul simț îți dictează și să scrii cu sh în loc de ș, așa că, în locul tău, nu m-aș baza pe el,
*
dacă ai rădăcina așez/așaz, ca și la înșel/înșal, nu ai ai loc de fun e. că de-aia e rădăcină.
draga „v” *banuiesc ca de la „veverita”), nu folosesc tastatura cu diacritice si in general nu scriu in romaneste, ca nu am de ce, decat atunci cand vad specialisti in gramatica pe net, asa ca tine. Iar in rarele ocazii cand scriu in romaneste, e suficient sa scriu „s” si se intelege din context daca e „s” sau „sh”, dar acum situatia o impunea. Scrie tu cu „ashaza” in continuare, ca n-o sa te invat eu romana acum.
o fi greu acolo sus, de deasupra vorbitorilor a căror limbă n-o folosești, dar pe care o corectezi de zor, după stomac? 🙂
veverita, nu intra in filosofii care te depasesc. N-am scris niciodata in romaneste, pe calculator cu diacritice. Sper ca asta nu-ti ingreuneaza foarte tare citirea a ceea ce scriu. Vorbitul si scrierea se invata devreme, in scoala. Inchipuieste-ti ca unii nu au nevoie la 20-60 de ani sa se duca la DEX ca sa stie ca un cuvant pe care-l invata in primii ani de viata e corect sau nu.
(probabil nu eşti familiarizat cu fenomenul prin care copiii, în primii – destul de mulţi – ani de viaţă pronunţă greşit unele cuvinte în pofida a ceea ce aud/învaţă.)
pe lîngă asta, tendinţa ta spre etajul inferior al ad hominemurilor este descurajantă (presupun că ăsta-i e şi scopul). veveriţa se declară descurajată. 🙂
na, că uitai o virgulă.
Aici cred că este vorba de o nouă categorie lexicală specifică limbii române: „fandosismul”. Eu sînt convins că verbul „a aşeza” este un verb de conjugarea I şi se conjugă în acelaşi fel cu „a lucra” sau ” a apreta” fără alte „fandosisme” şi „pretenţionisme” legate de ş şi j. Aşa că eu voi scrie şi voi pronunţa în continuare: el/ea//ei/ele „se aşează” deşi cred că – mergînd la origini – corect ar fi „aşază” – însă această formă derivă de la forma iniţială a verbului , adică „a aşĂza”. Doar că românii s-au mai „cultivat” şi au adoptat forma fandosită „domnească” a „aşEza”, formă care în cele din urmă s-a impus în limba literară. Prin urmare eu voi scrie, citi şi vorbi aşa: „Ele se aşează”.
A-ti facut si a-ti adus. dracu`, Limba romana in toate felurile !!!
In curand vom vorbi doar Moldoveneste si Ardeleneste!!!
Gogu, e ”trolling”? Că dacă nu-i, să știi că și-n ”moldovenește” și ”ardelenește” stă la fel treaba cu cratima 🙂
O mica nelămurire cu privire la acest comentariu: Cât despre explicaţia în sine pentru “(se) aşază”, ea sună cam aşa: se pare că doar consoanele “ş” şi “j” admit după ele diftongul “ea” şi, cum verbul “a aşeza” nu le are la infinitiv, în faţa sufixului gramatical, forma sa la persoana a III-a singular nu poate fi decât el/ea (se) aşază.
Conform celor de mai sus, „a trișa” ar trebui să se conjuge la persoana a III-a „trișază”, ceea ce nu este corect. Se conjugă „trișează”
@Gramatica, explicația e incompletă. Întreagă ar fi așa : după j şi ş scriem „a” , nu „ea” , în interiorul rădăcinii cuvintelor.
Radicalul lui „a trișa” e „triș”. Evident ca „ș” nu se află în interiorul rădăcinii, deci nu se aplică regula. In schimb, fiind un verb de conjugarea întâi, va primi „-ea” la indicativ prezent persoana a 3-a.
@Otniel Nicola Ce faceti voi acum e „reverse engineering”. Adica va uitati sa vedeti cam cum se face conjugarea cu majoritatea verbelor asemanatoare, vedeti unde sunt asemanarile si le aplicati si la verbul in cauza. Omiteti totusi ca limba romana e o limba unde sunt oricum foarte multe exceptii de la regula si in loc sa considerati ‘a aseza” o exceptie, il fortati sa intre intr-un tipar care nu e al lui. Si de fapt nu ma refer la tine, Nicola, pentru ca tu numai ai preluat „regula” de conjugare a lui „aseza” de la altii. Asa facea si Pruteanu, saracu, cu verbul „a continua” si ne invata sa zicem „eu continuu”, care e la fel de nenatural ca si „asaza”.
… nu stiu de ce ( fara a ma pretinde o buna cunoscatoare a gramaticii ) ..am impresia ca , pe masura ce parerile lingvistilor ” iau avant ” , in aceeasi masura limba noastra are tendinta de a se diviza in tot mai multe segmente care … fac exceptie de la reguli , astfel incat ( cu argumente ” solide ” si academic expuse ) vom ajunge sa vorbim mai stalcit decat o facem in prezent , fara ca cineva sa le mai dea de capat nenumaratelor ,, reguli gramaticale ” , implementate peste noapte , de catre fiecare lingvist in parte … parerea mea … daca este corect ” asaza” si nu ”aseaza ” , atunci ar trebui sa fie corect ,,visaza” si nu ” viseaza” …. dar , cu siguranta voi ramane la parerea personala ca : ,, DELIREAZA ” ( .. si nu ,,deliraza” ) este cel mai sugestiv cuvant pentru situatia in cauza …
PS . Sper ca umila mea parere nu LEZEAZA ( si nu ,, lezaza ” ) nici un ,, lingvist ” cu mintea …mult prea odihnita…
O analogie sugestivă a fi cea cu forma de pers. III sg. a verbului „a şedea” (care, în treacăt fie spus, derivă foarte probabil din latinescul „sedere”, în timp ce pentru verbul „a aşeza” a fost nevoie de invocarea formei reconstituite *assediare, conform DEX. E însă o altă discuţie). Aici lucrurile sînt clare: nimeni nu foloseşte forma „(el) şeade”, şi nici nu ştiu dacă o astfel de formă (altfel posibilă ca particularitate fonetică dialectală în limba română) este atestată istoric. Este acelaşi context şi pentru „aşază” – alternanţă fonetică în interiorul radicalului, după o fricativă postalveolară, fie ea surdă (ş) sau sonoră (j). Confuzia a fost observată se pare destul de tîrziu de către filologi (ca dovadă, forma considerată corectă în 1939) şi e generată de analogia cu alte verbe de conjugarea I-a, pentru care contextul este însă diferit.
După cum reiese din ”analogia” prezentată de Marcos dintre ”a șade” și ”a așeza”, aceste două verbe nici măcar nu au origine comună, deci argumentul este de fapt contraargument. ”El (ea) așază” nu poate fi decât un regionalism și chiar dacă nu sunt de specialitate, eu știu că întotdeauna funcționează regula bunului simț. Eu aud și vorbesc ”așează” și nu ”așază”, oricât mi-ar explica unii savanți că nu e bine. (așa cum aud și vorbesc ”eu sînt” și nu eu ”sunt”, poate mulți nu știu că ”sînt” este la fel de latinesc ca ”sunt”). Și mai cred că toți pot greși, chiar și ”experții”…