Caută
Caută exact așa
Caută în titlu
Search in content
Caută în comentarii
Search in excerpt
Filter by Custom Post Type

Input sau Imput

[via Idei]

Am primit un link spre un articol care ascunde ceva simpatic de tot – fie vorbim despre o mostră de exces de zel, fie vorbim despre un puseu de realism. N-am niciun gând să discut despre fondul problemei (de dragul discuției punctuale n-am să spun nimic nici despre scăparea cu „metrii pătrați”, care oricum e, poate, ușor discutabilă), dar vă atrag atenția asupra acestui fragment:

S-au accesat tot felul de date ale primăriei: cine locuiește în zonă, cîți oameni sînt, cîte școli, cîte grădinițe, ce studii au, o mulțime de lucruri ca să ai cît mai multe imputuri. După care, firme specializate de imobiliare au ajuns la niște concluzii. Pe baza acestor concluzii s-au creionat niște idei: funcțiuni, metrii pătrați. […] Ce a rezultat în urma imputurilor?

shapes-37716_1280

În limba română există cuvântul input (cu forma de plural inputuri). L-am preluat ca atare din limba engleză, fără să-i adaptăm forma după regula cu n-ul de dinainte de p, și se referă la un tip de „intrare” (sau, ca să fie mai clar, la informații pe care le strângi pentru a trage concluzii pe baza lor). Din context am să presupun că fix despre așa ceva era vorba, dar este drăguț că, dacă ar fi încercat să adune informații și de la comunitățile din zonă, sunt șanse mari să fi obținut într-adevăr imputuri. OK, n-avem neapărat în dicționare substantivul imput (nu, nu vorbim nici despre verbul împut), dar avem verbul a imputa care are legătură cu mustrările, reproșurile și despăgubirile, coordonate obișnuite în relația cetățenilor (Sectorului 3) cu autoritățile locale :)

Emanuela, îți mulțumim pentru sugestie!

Dă-le sau Dăle

[via Idei]

Exact ca și pentru perechea dă-i/dăi, forma corectă este, mai presus de orice dubiu, cea cu cratimă:

  • dă-le, o formă ceva mai fluidă de a spune ”dă lor”, deci compusă dintr-un verb (a da) și pronume (le);
  • dăle nu e corect în nicio circumstanță. Poate doar scris fără diacritice, respectiv dale (forma de plural pentru dală – un fel de placă folosită la pardoseli, pavaje sau placaje de zidărie). Dar în condițiile în care aici vorbim despre un substantiv chiar nu văd cum s-ar putea confunda cele două.

LJPkFioN

Cristian, ne bucurăm că ai vrut să-ți clarifici acest aspect și că ne-ai întrebat. Sperăm să te ajute explicația.

A cuba

Scriam recent ceva despre Cuba și mă-ntrebam dacă ar fi corect să articulez numele țării cu pricina. Sincer, până la urmă nu m-am lămurit dacă sună omenește sau nu Cubei, așa că am reformulat cu grație până n-a mai fost cazul (deși, teoretic, nu văd de ce nu). Dar în timp ce verificam, am dat peste verbul a cuba. Și am senzația că s-ar putea să fie o noutate și pentru alții – da, există în DOOM și pare să însemne ”a determina volumul […]” (deși DEX l-a cam sărit).

Oricum, are sens cât de cât, pentru că volumele se măsoară (și) în unități la puterea a treia, dar acum nu pot să nu mă întreb de ce n-am avea și a pătrăți pentru arii…

A mucegăi sau A se mucegăi

Săptămâna asta am bifat cu succes obiectivul de lectură și am reușit să termin aseară David și Goliat. Nu m-am hotărât încă de ce mă apuc de aici încolo (probabil No logo, pentru că l-am început cândva și nu mai știu de ce nu l-am dus la capăt) și sunt cel puțin două aspecte despre care vreau neapărat să vă scriu pe larg din ultimul volum finalizat, dar azi stau prost cu timpul, așa că va fi scurt și la obiect.

Chiar în ultimele pagini am descoperit un ”se mucegăiește” și, chiar dacă un pronume reflexiv s-ar pierde ușor printre celelate cuvinte (că doar sunt două litere amărâte), mie mi-a atras atenția, pentru că nu m-am mai întâlnit până acum cu forma reflexivă a verbului ”a mucegăi”. M-am gândit imediat la a se risca, dar spre deosebire de cel din urmă, a mucegăi pare să n-aibă interdicție la reflexivitate, deci e corect și a se mucegăi.

Și uite-așa tot afli lucruri mari și mici din fiecare carte care-ți trece prin mână… Spor la citit!

Dor

Țin minte că mi s-a spus cândva, la o oră de limba română, că dor al nostru nu are echivalent în nicio altă limbă. Și mă gândesc uneori la asta… Engleza sunt destul de sigură că n-are un substantiv care să întruchipeze aceeași stare, ci un verb, iar chestia asta, luată la bani mărunți, nu pune chiar un semn perfect de egalitate între ”mi-e dor de tine” și ”I miss you”. Franceza n-o stăpânesc nici pe departe la fel de bine, dar cred că e în aceeași situație cu engleza și are tot un verb – ”manquer”. Din italiană, iar, îmi amintesc de-o veche declarație de dragoste care includea un ”ti manco molto”, deci tot verb! Și-aș mai ști o brumă de germană și-un ”vermissen”, ați ghicit, de asemenea verb!

Oricum, nu se cheamă că aș ști prea multe limbi străine și nici pentru alea (poate exceptând engleza) nu sunt 100% sigură că nu există substantiv echivalent pentru dor. Dar până la urmă asta vreau să-mi clarific. E mit că dorul ăsta-i doar al nostru? Starea în sine n-are cum să nu macine alte popoare, așa că de ce ar fi atât de unic?

De fapt, cred că portugheza îl are pe saudade (mulțumesc, Clona :))…

Mihai Gâdea și cratima buclucașă

Dacă ați fost un pic tentați să vedeți ce e cu linkurile care-l puneau pe Mihai Gâdea în relație cu aspecte de genul ”AGRAMAT”, ”greșeală gramaticală COLOSALĂ”, ”JENANT” etc., dar totuși nu accesați mizerii dintr-astea scandaloase din principiu, aflați, pe scurt, că omul a scris pe Facebook ”da-ti share” în loc de ”dați share”.

Pentru unii e motiv de jubilare, iar pentru alții o mare decepție (căci da, omul ăsta antrenează mari pasiuni). Noi doar vă reamintim, scurt și la obiect, că dați este o conjugare a verbului a da la persoana a II-a (voi dați, să dați), iar ”da-ti” (dă-ți, dacă e să-l mobilăm cu toate diacriticele) s-ar traduce în ”dă ție”, adică verb și o formă neaccentuată de pronume.

Între timp, firește, postarea cu pricina a dispărut, iar în schimb a apărut un mesaj prin care își cere scuze, cu mențiunea că pagina sa are conținut publicat de mai mulți moderatori. E o practică destul de comună ca de paginile vedetelor să se ocupe alți omuleți, deși, între noi fie vorba, primul criteriu de selecție pentru cei care s-ar ocupa de imaginea mea în rețelele sociale ar fi, clar, să știe să scrie corect. În realitate, habar n-am dacă într-adevăr a fost greșeala lui sau nu. Nu face parte nici din marile mele simpatii și nici din marile mele antipatii, deși recunosc că m-a surprins să citesc că ar fi făcut o asemenea greșeală, pentru că, peste toate păcatele, trăiesc cu impresia că ar fi un om inteligent și bine pregătit.

Dă-i sau Dai

Sinceră să fiu, nu știu cum ajungi să scrii chestii de genul ”iti da-i seama”, dar uite că destui fac asta fără remușcări. Oare dacă ar scrie cu diacritice le-ar fi mai clar și care e povestea din spatele cratimei (măcar în acest caz particular)?

  • dai” e o conjugare a verbului ”a da” (de exemplu – tu dai prea mulți bani pe vicii);
  • dă-i” vine de la ”dă lui” (de exemplu – dă-i/dă lui tot ce are nevoie);
  • dăi” nu există în limba română;
  • da-i” poate în cel mai bun caz să însemne ”dar îi” (de exemplu – da-i/dar îi spune și ei cineva că); totuși, trebuie spus că aici nu prea ne-am lămurit cum e cu apostroful și/sau cratima în asemenea cazuri.

În fine, oricum ne-am învârti, ”îți da-i seama” nu poate fi corect!

Ști sau Știi

Pe cât de frecvent sunt greșite, pe atât de clare sunt lucrurile – e un singur i la infinitiv (a ști) și sunt doi de i la prezent, persoana a doua (tu știi, să știi). Așadar, ”ști ce vreau să spun?” sau ”să ști că n-am glumit”, de exemplu, nu pot fi corecte.

[Completare ulterioară, grație lui Radu] Alte forme corecte, dar cu probleme în uzul curent sunt: tu vei ști (nu tu vei știi) și aș ști (nu aș știi).

Sa sau S-a

Sa este pronume posesiv și este ideal de folosit în situațiile de tipul cartea sa (cartea lui/ei).

S-a este o combinație de pronume reflexiv și verb auxiliar și, tocmai pentru că vorbim de 2 elemente, e firesc să le separăm prin cratimă: s-a dus (un fel mai firesc de a spune a dus pe sine).