Caută
Caută exact așa
Caută în titlu
Search in content
Caută în comentarii
Search in excerpt
Filter by Custom Post Type

Ce se întâmplă când nu scrii corect?

Sigur am mai scris asta prin alte articole sau am mai presărat frânturi prin fel de fel de comentarii, dar simt eu că a venit vremea să le pun cap la cap și să rămână scrise într-un singur loc. Nu de alta, dar s-a întâmplat ca în ultimele zile să primim mai mult ca de obicei comentarii din categoria ”și ce dacă e corect așa?”. Să nu mă înțelegeți greșit, chiar nu vreau să sune ironic sau superior, dar eu nu prea pricep de ce mai ajung unii să caute forma corectă dacă tot n-au de gând să o folosească…

OK, înțeleg că e greu să reconfigurezi circuitele și să-ți bagi în cap că nu e cum știai tu că e. Înțeleg și că majoritatea nu se omoară după schimbările de normă, ba poate că, mai ales după o anumită vârstă, e chiar dificil să te pliezi pe noile reguli. Într-o anumită măsură îi înțeleg inclusiv pe cei care știu că e corect într-un anumit fel, dar își asumă să scrie greșit (conform normelor actuale), pentru că ei cred cu tărie că nu există argumente solide pentru forma considerată corectă în prezent (de exemplu, â și î).

Dar până la urmă care e riscul asociat incorectitudinii? Și ce dacă nu scrii corect? Nu te amendează nimeni, ăia care insistă să te corecteze pot fi etichetați rapid drept ”grammar nazis” (îmi pare rău, nu știu un echivalent bun în română) și de fapt au ei o problemă, iar cei care ar putea să concluzioneze că ai fi prost dintr-o cratimă pusă aiurea nu te cunosc cu adevărat, așa că de ce și-ar permite să te judece? Și oricum nu-ți pasă de părerea lor…

În fond, în afară de câteva comentarii acide prin rețelele sociale, cam ce ar putea să se întâmple așa de rău? Ei bine, pe lângă faptul că s-ar putea să se lipească de tine eticheta de agramat (și alte epitete asociate care sigur nu-ți vor fi pe plac), iar aprecierea asta s-ar putea să nu-ți facă bine deloc dacă va fi din partea unor persoane la a căror părere ții, riscul real vine în situațiile ”cu miză”. De exemplu, la un examen s-ar putea să pierzi, obiectiv, puncte importante pentru ceva destul de ușor evitabil și un examen ratat îți schimbă uneori tot cursul vieții. Dar mai rău decât atât, te asigur că orice angajator (care se respectă) îți va judeca CV-ul și scrisorile de intenție și prin prisma acestui aspect…

La un moment dat în viața asta am avut un job care presupunea, printre altele, și oarece activități de resurse umane. Am încercat întotdeauna să pun cumva în paranteză dragostea mea pentru scrierea corectă și să pun în balanță mai ales criteriile relevante pentru posturile în discuție. Doar că, în ciuda faptului că nu era vorba despre cine știe ce super-joburi, cratimele puse aiurea, i-urile în plus/minus sau ”k”-urile în loc de ”ca”-uri clar n-au câștigat puncte și nu pot să-mi amintesc de nici măcar un caz în care oamenii cu pricina au fost angajați. Pur și simplu fac impresie proastă și cred că greșelile astea sunt percepute, aproape inconștient, ca indicatori de performanță scăzută și, bonus, pur pariu că mulți le consideră că ar veni la pachet cu alte trăsături pe care nu și le doresc de la viitorii angajați.

Oricum, dacă oamenii despre care v-am scris mai sus nu s-au calificat pentru posturi în vânzări care nu impuneau experiență și nici nu ofereau salarii fixe, mi-e greu să-mi dau seama unde și-au găsit loc. Poate că unii au avut pur și simplu noroc în altă parte, poate că alții și-au găsit vreo pilă, vreo doi-trei s-ar putea să fi câștigat la loto/moștenit averi/căsătorit avantajos. Cine știe? Însă e nesănătos să te bazezi pe hazard și cred că trebuie să faci tot ce poți ca să te transformi mereu în cea mai bună formă a ta. Sincer, nu-i mare lucru să înveți să scrii corect, pentru că e logic motivul pentru care cratima există sau nu într-un loc, nu e mare greutate să surprinzi raționamentul din spatele lui fi/fii/fiii etc. Trebuie doar să vrei! Nu spun că subit ți se vor deschide toate ușile, dar sunt destul de sigură că s-ar putea să ți se fi închis niște uși din acest motiv.

Adică, foarte pe scurt, n-ai nimic de pierdut dacă scrii corect, dar s-ar putea să n-ai habar cât de mult ai pierdut deja din cauza unor greșeli care ar fi putut fi destul de ușor evitate.

Garsonerie

Habar n-am cum am ajuns la anunțul ăsta, dar am râs când am văzut că scrie garsonerie în loc de garsonieră. Bine, dacă e să fiu sinceră, am râs și pentru că mi-am amintit că am mai auzit cândva de garsonerie…

Aproape 2 ani din viață mi i-am petrecut într-o agenție imobiliară și a fost suficient timp încât să întâlnesc tot felul de oameni, inclusiv din categorii cu mai puțină școală. Și dacă tot ajung să scriu despre asta, cred că merită să vă spun că una dintre cele mai mari surprize pe care le-am avut în perioada în care am lucrat acolo a fost că în Bucureștiul secolului XXI există adulți care nu știu să scrie/citească. Adică mi-era greu și înainte să diger că ar fi în România destui care n-au deslușit tainele literelor, însă îmi închipuiam că ar fi vorba despre oameni din zonele rurale.

Ei bine, îmi închipuiam prost, deși în epoca asta mi se pare cumva o necesitate adaptativă și nu vorbesc acum de citit romane, construit concepte și dezvoltat rețele neuronale, ci pur și simplu de lucruri banale ca: subtitrări la TV, ingrediente din produsele pe care le cumperi, instrucțiuni de folosire la cine știe ce, citit bancuri tâmpite pe Internet, priceput anunțurile lipite pe casa scării de administrator etc.

De ce e bine să scriem corect?

Sigur că la întrebarea de ieri nu puteau exista răspunsuri corecte sau greșite, dar adevărul e că mă gândisem la altceva când v-am lansat provocarea. Și-mi dau seama că, la fel ca-n orice altă situație de viață, dacă nu ceri clar și răspicat ceva anume, sunt șanse mici să primești fix ”ceva”-ul ăla pe care-l aveai tu în minte. Așa că azi nuanțez ideea…

Hai să presupunem că v-ar întreba copilul vostru de ce e bine/important să învețe să scrie corect. Ce i-ați răspunde? Hai să presupunem în continuare că răspunsurile de genul ”pentru că așa trebuie”/”pentru că așa zic eu” nu sunt variante bune, iar dintre variantele de ieri cred că prea puține ar fi potrivite (în niciun caz cea cu ”e mai bine să fi … decât să fii …”, pe care am citit-o în 2 comentarii). De asemenea, dacă ați fost deja la un moment dat în viață în situația de a răspunde la întrebarea asta, vă rog să vă gândiți dacă răspunsul ar mai fi racordat la realitatea de astăzi.

Critica agresivă și oamenii mici

În curând se împlinesc 3 ani de când am cumpărat domeniul ăsta și adevărul e că proiectul scri.ro putea să fi murit în fașă de o sută de ori pentru că singurul tip de comentariu pe care îl primeam la început era sub formă de ”ai greșit…” și mereu era vorba despre chichițe descoperite de oameni mici care încercau să se simtă mari. Apoi, pe măsură ce scri.ro a mai crescut, au început să apară și altfel de comentarii. Și nu e vorba de laude, pentru că Internetul e fix locul unde lumea defulează tot ce adună în viața de zi cu zi. Vorbele bune vin foarte, foarte rar și-n lumea reală, așa că așteptările mele pentru apreciere în sfera on-line tind spre zero. Sigur, se întâmplă să citim și de bine și prețuim asta cu atât mai mult pentru că se întâmplă rar. Dar constanta din ultimii 3 ani a fost critica.

Bine, nici critica nu e rea până la capăt. Dacă știi să cerni răutatea tâmpă și să extragi fragmentele constructive, critica poate duce la progres. Și, slavă Domnului, în ultimii 3 ani am învățat o mulțime de lucruri, inclusiv din critică. Numai că nu știu cum se face că în ultima vreme par să citesc din ce în ce mai multe comentarii neplăcute. Nimic de zis. Greșesc. Sunt om. Uneori mă grăbesc și scriu greșit sau reformulez doar o bucățică din întreg care apoi nu se mai potrivește perfect, iar câteodată pur și simplu nu mi-e bine etc. Poate că și în articolul ăsta vor fi greșeli… Și știu că, având în vedere natura subiectelor abordate, probabil am o răspundere mai mare să nu strecor greșeli. Dar se întâmplă și, deși sunt berbec, n-am un orgoliu stupid; recunosc atunci când greșesc, corectez și din când în când chiar e ceva de învățat din greșeală.

Însă doar din când în când, pentru că de multe ori sunt pur și simplu erori de tastare. De exemplu, ieri am greșit o literă și a fost exact genul ăla de situație în care o literă înseamnă al naibii de mult. Rezultatul a fost un dezacord urât. Totuși, cine ajunge pe aici ceva mai des probabil că a citit deja suficient de mult încât să-i fie clar că n-am probleme cu acordul dintre subiect și predicat, deci concluzia logică era că fusese greșeală de scriere. Dar îmi asum că am greșit. Prima dată mi s-a atras atenția frumos printr-un comentariu și am corectat. Însă newsletter-ul s-a trimis fără corectură și, în consecință, am primit și oarece mesaje prin care mi se atrăgea atenția asupra aceluiași aspect, dar în cu totul alți termeni. Culmea e că mesajele de genul conțineau și ele (fără excepție) greșeli și, ca să vedeți ironie, pe majoritatea le-am suspectat ca fiind tot greșeli de tastare. Apoi, zilele trecute am mai citit niște mizerii de la fanii loiali ai unui site de pe aceeași nișă (nu-i spun concurent pentru că mie îmi place să cred că, deși operăm separat, global lucrăm în aceeași direcție). Iar acolo nici măcar nu era vorba despre greșeli (apropo, pentru cine mai e apăsat de grija faptului că domeniul e scri.ro, să afle acum că scrii.ro e cumpărat și el de multișor timp și face re-direct automat aici). Erau și aprecieri personale, dar chiar dacă n-ar fi fost și formulări de tipul ”idioții ăia de la scri.ro”, vă spun sincer că e dificil să nu iei personal agresiuni care vizează creația proprie.

Și mizeriile mai mici sau mai mari se tot adună… Iar cel mai mare of pe care îl am este legat de motivul pentru care atâta lume insistă să atace orice prinde și oricând prinde câtă vreme demersul ăsta nu e agresiv în natură. E drept că am înțeles deja de niște ani că adesea injuriile/cuvintele urâte/criticile exagerat de agresive au mai puțină legătură cu mine/conținutul și mult mai multă legătură cu emițătorul. Însă tot mi-e greu să accept că mă împiedic de atâtea porcării când eu încerc să construiesc ceva (util) și nu cer nimic de la nimeni, nu fac rău nimănui, nu scriu de rău despre nimeni, nu fac averi colosale pe spatele săracilor (de fapt, la drept vorbind, din toate resursele alocate în ultimii ani, eu n-am văzut în mână nici 3 lei) etc. Motivația mea pentru proiectul ăsta e oarecum patriotică. Eu sunt printre ăia tineri care se mai încăpățânează să creadă că se mai pot face și lucruri bune cu țara asta, iar limba (cred eu) e în egală măsură simbol și barometru. La 25 de ani e clar că încă nu pot muta munții și influența mea e cam de aici până mai încolo, dar de la 22 am tot alocat timp și alte resurse acestui site pentru că așa am considerat eu că pot schimba ceva în bine. Mai mult decât asta, plata impozitelor/taxelor la zi și compostarea biletului la fiecare urcare într-un mijloc de transport în comun nici nu cred că pot să fac acum. N-am nevoie de statuie, dar cred că nu mi-ar displăcea nici să primesc ceva mai puțin sictir (mai ales de la cei care tot așteptă schimbarea din exterior). Eu cred în proiectul ăsta și, deși în ultima vreme nu mi-a mai adus cine știe ce satisfacții, am să scriu în continuare. Da, uneori e posibil să mai scriu și cu greșeli, pentru că viața mea totuși n-are cum să se învârtă exclusiv în jurul acestui blog și efectiv n-am timp să-mi fac mereu analiză pe text ore în șir să văd dacă e totul perfect. În plus, cred că e o realitate statistică – scrii mai mult, greșești mai mult. Și apoi mai sunt și cei care chiar sunt chitiți să caute nod în papură…

Dar tot textul ăsta e mai degrabă un apel la bun simț. N-am nevoie să mă iubească toată lumea. N-am nevoie de laude. N-am nevoie să demonstrez nimic altora (și cu atât mai mult unor oameni pe care nu-i cunosc). Însă mi-ar plăcea să pot continua proiectul ăsta în termeni mai puțin agresivi. Când greșesc, vă rog, corectați-mă. Dar puteți să alegeți o formă ceva mai altfel pentru mesajele voastre și un ton mai temperat. Am luat în considerație și varianta de a închide comentariile și, în general, punțile de comunicare dintre noi și vizitatori, dar așa cred că pierde toată lumea. Multe dintre comentarii aduc informații utile și așa creștem și noi, dar și voi. La fel, dacă am elimina formularul de la Idei, iar s-ar pierde lucruri bune. Mi-ar plăcea mult să nu mai simt că sunt în război cu unii sau cu alții. Până la urmă, cred că aproape toți cei care ajung aici au un interes față de limba română, deci avem cumva un țel comun…

Ulcior sau Urcior

Aș fi fost în stare s-o țin pe-a mea până-n pânzele albe! Toată viața mea am spus ulcior și sunt destul de sigură că unde am citit prima dată proverbul cu vasul de lut care nu se duce de multe ori la apă tot așa scria. Și s-a întâmplat să verific. Și uite că DEX nu ține cu mine – îmi spune că e doar variantă. Iar DOOM… DOOM2 nici nu îl menționează. Deci corect e urcior pentru ambele sensuri:

Urcior = vas de lut (smălțuit) cu gâtul strâmt, cu una sau două toarte, folosit pentru păstrarea lichidelor; (rar) Loc mai adânc în albia unei ape curgătoare, unde se formează vârtejuri; bulboacă, bulboană;

Urcior = mic furuncul care apare la rădăcina genelor.

Mulţumiri şi Mea culpa

Ştiu că n-am mai scris de ceva vreme şi-mi pare rău, dar se întâmplă să mai apară şi perioade în care nu prea e loc. Şi chiar sunt cât se poate de sinceră când vă  spun că-mi pare rău, pentru că astăzi, după multişor timp, am verificat şi statisticile. Şi nici nu mi-am dat seama că site-ul a crescut atât de sănătos. Vă spun cu mare mândrie că trec pe aici în fiecare zi măcar o mie de oameni, iar în câteva zile ale săptămânii ajung chiar aproape două mii. E mare lucru pentru noi să realizăm că ceea ce facem aici e util, e consultat şi pe alocuri chiar apreciat :)

Vă mulţumim celor care ajungeţi aici… Mai ales celor câteva sute care şi reveniţi în fiecare zi! Continuăm să scriem. N-am legat tastatura de gard! Şi de luni încercăm să revenim la o rată constantă a activităţii.

PS: Vă reamintesc şi că ne-ar face mare plăcere să fim ceva mai interactivi, inclusiv prin colaborări la conţinutul site-ului. Aşadar, oricând aveţi o idee sau vreţi să contribuiţi cu un text integral pe o anume temă, nu ezitaţi să ne contactaţi prin formularul de la Idei!

Traducere

În curând vom avea nevoie de traducători cu abilități speciale.

l.e. Cineva s-a găsit să traducă fapta. Cică spune, din inimă: “Ce-mi doriti voi mie sa dea Dumnezeu sa vi se intample voua! Ca Dumnezeu nu tine cu toate parasutele! Ca prin farmec eu am ramas si voi ati disparut…oare va strangeti bani sa va puneti unghii sau si acum va chinuiti sa va faceti poze in toate pozitile doar, doar m-oti impresiona?”

Mulțumim pentru răbdare.

Actoalitate

Vai! Mi s-a făcut părul măciucă când l-am văzut scris.

Pentru cei care cred ca INVENTĂM noi cuvintele, l-am întrebat pe prietenul nostru google dacă este un caz izolat. Și ȘOC!!!

(Mai) Ştii să scrii?

Când aveam vreo 14-15 ani tocmai apăruse nebunia cu sălile de Internet, cu mIRC-ul etc. Fireşte, mai ales cei de vârsta mea au îmbrăţişat cu entuziasm fenomenul şi îmi amintesc că era “la modă” să scrii cu y în loc de i la finalul cuvintelor (de exemplu, “may” în loc de “măi”), aspect legat mai ales de segmentul de vârstă din centrul mişcării on-line incipiente – adolescenţi dornici să iasă cumva în evidenţă, extrem de conformişti în interiorul grupului de care aparţin, dar foarte “anti-” orice altceva. Recunosc şi îmi asum că şi eu am avut o perioadă în care preluasem obiceiul, dar nu mi-am pus NICIODATĂ problema că aşa ceva ar fi corect şi făceam clar distincţia dintre formele potrivite pentru mesajele on-line/sms-uri şi orice altceva.

Acum situaţia stă altfel. Nu prea mai există discernământ şi tezele de liceu s-au umplut de “k”-uri şi de alte forme prescurtate. Sigur, pot să-mi explic de ce au apărut toate acestea – pur şi simplu din raţiuni adaptative, pentru că în mediul on-line comunicarea necesită un tempo mai rapid. Şi, cum ponderea pe care o ocupă comunicare on-line în vieţile adolescenţilor de astăzi e semnificativ mai mare decât în urmă cu 8-9 ani, poate că e firesc să mai vedem şi în alte situaţii fel de fel de prescurtări. Deşi n-ar trebui să fie aşa, căci distincţia dintre situaţiile la care se pretează limbajul informal şi cele la care se pretează limbajul formal ar trebui să se facă foarte uşor! Tind să cred că mai e ceva la mijloc, ceva ce se leagă de nişte valori care se cam pierd, dar asta e altă discuţie…

Şi, oricum, poate nu-s eu chiar cea mai adaptabilă persoană. De fapt, în privinţa asta n-am fost flexibilă deloc, pornind de la ideea că nu mă dor tastele dacă scriu cu toate literele! Dar mă antrenez să-i tolerez pe cei mulţi care fac uz (abuz) de prescurtări, cu menţiunea că n-ar trebui să uite ce, unde şi când îşi are locul!

PS: Totuşi, dacă m-am mai educat să diger “bn” (în loc de “bine”), “k” (în loc de “ca”), “vb” (în loc de “vorbim”),  chiar nu mă pot obişnui cu “LMA!” în loc de “La mulţi ani!”. Mi se pare pur şi simplu lipsă de respect şi mai bine n-ai scrie nimic decât să arunci trei litere! Dar şi aici e posibil să am eu o perspectivă îngustă, pentru că fac urări puţine şi numai urări pe care le simt şi le personalizez…