Caută
Caută exact așa
Caută în titlu
Search in content
Caută în comentarii
Search in excerpt
Filter by Custom Post Type

Șubă și Zeghe

Ieri, înainte să încep să desenez bufnița-cioban, am căutat puțină inspirație vizuală pentru emblematic haină de lână a păstorilor. Numai că m-am trezit cu un lapsus și am ajuns să caut întâi cuvântul în sine. Întâi am dat peste zeghe – „haină țărănească lungă, împodobită uneori cu găitane negre, care se poartă în ținuturile muntoase; haină făcută din piele de oaie cu care se îmbracă ciobanii” – deși trăiam cu impresia că zeghe ar fi numele hainelor deținuților:

bufnita-detinut

Tot DEX menționa și sinonimul șubă pentru zeghe – „haină largă și lungă, cu guler mare, căptușită cu blană și purtată mai ales de bărbați”. În fine, eu știam altceva și despre șubă, respectiv că ar fi genul ăla de geacă de fâș cu multă căptușeală, dar aici mă apropii de sensul extins pe care l-a căpătat șuba, respectiv de „haină groasă căptușită cu blană”.

În cele din urmă mi-am amintit singură de suman, deși acum nu mai sunt sigură că acesta ar fi cel mai potrivit cuvânt: „haină țărănească lungă (până la genunchi), făcută din pănură, dimie, postav gros etc. (bogat ornamentată cu găitane); țundră, zeghe, dulamă”. Dar s-ar putea să fie, că doar e sinonim cu zeghe :)

A odrăsli

Aproape de fiecare dată când ajung prin Moldova mă mai înnoiesc cu câte un cuvânt nou. Pe ăsta l-am „pescuit” ieri și abia așteptam să-l popularizez. Și văd că s-a potrivit la fix cu vechea noastră categorie a regionalismelor de vineri…

DSCN7932

Așadar, vă prezint un verb pe care DEX îl marchează ca fiind o formă populară și învechită – a odrăsli. Am cam intuit ce înseamnă, pentru că odraslă mi-e familiar, dar nu știam de existența verbului:

A odrăsli = a se naște, a se ivi, a crește, a se dezvolta; a da mlădițe, a lăstări; a înmuguri, a înverzi.

Odraslă = Copil, descendent, urmaș, progenitură; pui, prăsilă; (sens popular și învechit) ramură tânără, lăstar, mlădiță, vlăstar.

Badoacă

Nu mai știu exact din ce lectură am pescuit cuvântul ăsta, dar cert e că mi l-am notat de ceva timp și încă nu mi-e foarte clar ce înseamnă. DEX nu mă ajută, așa că pare a fi un regionalism „exotic”, însă tare mi-ar plăcea să-mi clarific sensul acestui „badoacă”. Mă poate ajuta cineva? :)

Piropopircăniță

Eu și Alex, jumătatea tehnică a scri.ro, am copilărit în același oraș. Deci ar fi de așteptat ca cele aproximativ zece străzi care despart blocurile noastre părintești să nu se asocieze cu cine știe ce diferențe de dialect. Doar că eu n-am avut bunici la țară, iar el și-a petrecut mai toate vacanțele de vară din copilăria mică, alternativ, în două locuri de pe lângă Iași. Și, credeți-mă, are în vocabular niște piese regionale care merită toată atenția (de fapt, despre câteva am și scris deja – aici).

Așadar, nebunia aia de piropopircăniță din titlu nu e nici joc de cuvinte și nici exercițiu de dicție (OK, asta e măcar puțin), ci e un regionalism. Și pentru că nu l-am găsit în dicționar va trebui să mă credeți pe cuvânt că vorbim despre o pasăre (nu, nu știu exact cum arată și nici Google nu mi-a fost de mare ajutor).

Oricum, eu apreciez orice îmbogățire a vocabularul propriu și de asta insist să dau informația mai departe. În plus, ce vă făceați dacă auzeați de piropopircăniță într-o conversație și descopereați că nici DEX nu vă poate ajuta? E? Cu plăcere :)

Anafură sau Nafură

Ah, cum de-am uitat să scriu și despre asta săptămâna trecută? Culesesem dilema odată cu strugurii și cu celelalte regionalisme :)

Doar că, înainte să scriu, mi-am dat seama că n-am nevoie să-mi clarific doar forma corectă dintre anafură și nafură, ci și dintre ele și anaforă. Ba, chiar și naforă, pentru că sunt sigură că le-am auzit în viața asta pe toate patru!

Ei bine, naforă chiar pare să fi ieșit de multă vreme din uz, așa că puteți uita de el. N-ar strica să uitați și de nafură, căci DEX o menționează doar ca variantă pentru anafură. De fapt, e destul de clar că varianta cea mai fericită e tocmai aceasta – anafură – cel puțin câtă vreme vorbim despre bucățile de prescură împărțite la sfârșitul Liturghiei. Altfel, anafora mai apare și ea tot ca variantă pentru anafură, însă e în același timp un cuvânt legitim exact în această formă, doar că se referă la un ”procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze, părți de frază, versuri pentru accentuarea unei idei sau pentru obținerea unor simetrii”.

Și, spre rușinea mea, chiar nu-mi amintesc să fi învățat la școală despre anafora asta (cu accent pe al doilea a sau pe o, conform DOOM). Parcă am auzit doar o singură dată, în treacăt, despre anacolut, adică o ”discontinuitate sau ruptură logico-sintactică în interiorul unei propoziții sau al unei fraze”.

Regionalismele de luni

O vreme am scris în fiecare vineri despre regionalisme, dar am renunțat, pentru că nu păreați să fiți interesați în mod deosebit de categoria cu pricina. Însă azi insist, că prea m-am îmbogățit în ultimele două zile :)

Așadar, să fie și pentru cultura voastră generală:

Pestelcă = șorț de pânză sau de postav pe care-l poartă femeile peste rochie; în fine, uneori cică-l poartă și bărbații și mai are încă un sens nautic – bucată de pânză dreptunghiulară prinsă cu o latură de verga unei corăbii, care servește la păstrarea la adăpost a burții velei, când aceasta este strânsă. Pe scurt, să zicem că-i șorțul pe care-l vedeți la mulți dintre producătorii autentici (mai degrabă trecuți de o anumită vârstă) din piețe. Știți voi, ăla în care-și țin banii.

Bâl = (sau băl) blond, bălai.

Chipăruș = ardei iute.

Răsărită = floarea-soarelui.

Copârșeu

Am revăzut aseară pe-un TVR filmul Toamna Bobocilor și iar m-a prins zâmbind povestea copârșeului. De fapt, cred că tot din filmul ăsta am aflat și eu, la prima vizionare, ce înseamnă copârșeu. Pentru cine încă nu știe, să afle acum că e o formă regională pentru sicriu, iar pentru cine n-are chef de muncă acum, Luni, în zori de săptămână, vizionare plăcută :)

Leică

Fix în perioada asta se împlinesc niște ani de când m-am mutat în București. Ca mulți alții, am ajuns aici pentru studii înalte, așa că vă dați seama că nu venisem cu mare lucru după mine. Dar pe măsură ce începi să prinzi cât de cât rădăcini într-un loc descoperi că-ți mai trebuie ba una, ba alta. Și într-o zi s-a întâmplat să am nevoie de așa ceva:

Așa că m-am dus într-un magazin cu articole de menaj și-am cerut obiectul cu pricina. Doar că la mama acasă îi spuneam leică, iar termenul ăsta s-a dovedit a nu fi chiar uzual în capitală. În consecință, am primit la schimb o sprânceană ridicată și genul ăla de privire superioară de bucureștean get-beget (fără supărare, pentru că știți destui că se întâmplă, bine? :).

Oricum, până la urmă am învins, pentru că am reușit să-mi amintesc de sinonimul universal recunoscut – pâlnie. E drept că leica mea nu era nici ea greșită, dar între timp mi-au confirmat și DEX și DOOM că ar fi regionalism/formă populară. Însă știți cum e… Normalitatea fiecăruia e ce vede/aude mai des în jur.

Clid

Zilele trecute răspundeam la un comentariu de aici și, fiind vorba despre grija pe care părinții ar trebui să o aibă constant față de achizițiile de vocabular/comportamentale/atitudinale etc. ale copiilor, mi-am amintit că pe la 7-8 ani preluasem de la prietena mea cea mai bună cuvântul ”clid”. Iar cuvântul ăsta o înnebunea pe maică-mea și de fiecare dată când spuneam că ”mi-am pus clid cărțile și caietele” aveam senzația că-i iese fum prin urechi. Drept urmare, mă corecta și-mi spunea răspicat că nu există cuvântul ăsta!

Ei bine, deși am uitat de el între timp, reapariția lui din străfundurile memoriei m-a făcut să-l caut. Și cred că aș putea spune că, cel puțin în bătălia asta, a fost probabil 1-1. Avea și mama dreptatea ei, pentru că bietul clid e doar variantă și nici măcar clit nu apare în DEX sau DOOM, dar presupun că e destul de frecvent folosit (în unele zone din Moldova?) din moment ce sunt câteva dicționare care-l menționează.

Clit = grămadă, maldăr, teanc, vraf.