Caută
Caută exact așa
Caută în titlu
Search in content
Caută în comentarii
Search in excerpt
Filter by Custom Post Type

„Romgleza” și gramatica limbii române

Gata, nu se mai poate! Revenim, disciplinat, la scris :)

OK, azi trișăm un pic, pentru că textul nu ne aparține. L-am primit exact în forma de mai jos prin e-mail:

Dupa 1989, in urma deschiderii catre Occident si datorita internetului, multinationalelor, calatoriilor, romanii au inceput sa cunoasca si sa utilizeze din ce in ce mai mult limba engleza. Intr-atat de mult, incat in anumite medii, intre profesionisti, dar nu numai, se vorbeste deja ceea ce se poate numi o “romgleza”.

Influenta englezei este evidenta si simplu de explicat cand vorbim de imprumuturi in vocabular. Cuvinte din engleza, deadline, target, multitask, leadership, job, trend, graduation sunt la ordinea zilei in exprimarea noastra, desi pentru unii termeni exista echivalent in limba romana, deci nu toti ar fi necesari.In acest caz unele cuvinte se preiau ca atare, altele sunt supuse formelor flexionare romanesti: am forwardat, m-am focusat,agenda summitului, servisarea portofoliului etc.

Influenta nu se reduce insa la cuvinte imprumutate, ci se observa, din pacate, tot mai des in structura gramaticala a limbii romane.

Calitatea invatamantului nostru scazand vizibil in ultimii ani, o consecinta fireasca este slaba cunoastere a gramaticii si, ca urmare, utilizarea incorecta a limbii romane, mai cu seama in randul tinerilor.

Conjugate, aceste tendinte conduc la constructii incorecte in limba romana, calcuri lingvistice aberante, modificari ale categoriilor gramaticale, schimbari de sens cu consecinte in gramatica etc. Iata doar cateva exemple, care insa confirma o tendinta.

Verbul a displacea este in limba romana un verb intranzitiv, construit cu pronumele in dativ. Ex: Imi displace aceasta persoana. In limba engleza dislike este insa verb tranzitiv. Ex: All the people dislike her. Astfel ca s-a ajuns sa se spuna si la noi: Toata lumea o displace, in loc de: Ea displace tuturor. Greseala este foarte des intalnita, mai ales in traducerea filmelor, pe aceasta cale a si patruns in vorbirea de zi cu zi. Este incorect sa conjugi astfel : Eu o displac/Tu o displaci….

Verbul a(-si) asuma este un verb tranzitiv, construit cu pronumele reflexiv in dativ. Sensul lui este de a lua asupra sa, a-si insusi. Ex: Eu imi asum aceasta vina. Totusi foarte des este astazi folosit fara pronume, dupa modelul englez. Ex: I assume this. L-am gasit utilizat astfel, de multe ori, chiar de catre Andrei Plesu, Q.E.D.

Modificarile gramaticale sunt deseori consecinta evolutiei semantice a cuvintelor, schimbarilor de sens sau atribuirii de sensuri noi unor cuvinte, prin contaminare. Verbul a abuza a suferit in vremea din urma o modificare radicala. Pe de o parte largirea sferei semantice, fiindca in limba romana a abuza nu facea in trecut referire la o persoana. Verbul avea si mai are sensul de a uza in exces, a profita de ceva, nu de cineva! Ex: Am abuzat de ospitalitatea/ timpul/ disponibilitatea ta. Dar, dupa modelul englez, a imprumutat si sensul de a intrebuinta violenta asupra cuiva.

Pe de alta parte, din cauza adaugarii acestui sens, verbul intranzitiv a devenit tranzitiv si asa s-a putut forma si participiul abuzat, dupa englezescul abused, care a devenit norma astazi, ajungand sa se vorbeasca zilnic de copii abuzati, femei abuzate.

Iata, déjà o greseala initiala a devenit norma!

Verbul a confrunta, verb tranzitiv, are in limba romana sensul de a pune fata in fata doua sau mai multe persoane, diferite de subiect, pentru a verifica spusele lor. Ex: I-am confruntat, ca sa vad care din ei spune adevarul. Pentru ca in limba engleza to confront inseamna si a infrunta, s-a ajuns la constructia: L-am confruntat in dimineata aceea. Greseala este, din pacate, foarte des intalnita. Aproape nu se mai utilizeaza verbul potrivit pentru aceasta situatie: L-am infruntat. In schimb este corecta in acest caz utilizarea verbului intranzitiv, reflexiv a se confrunta si atunci se poate spune: M-am confruntat cu el in dimineata aceea.

Interesant este ca, desi unele dintre sensurile noi si utilizarile cuvintelor de mai sus exista si in limba franceza si marea majoritate a neologismelor din limba romana provine din franceza, totusi aceste modificari nu s-au produs decat in vremea din urma, sub asaltul limbii engleze din filme, de pe internet, patrunzand in vorbirea de zi cu zi.

Evolutia limbii este fireasca in toate timpurile si in orice spatiu, unele abateri vor deveni norma sau nu, dar conduita de recomandat este o mereu mai buna cunostere a gramaticii si a vocabularului limbii romane si o mai mare precautie in preluarea modelelor straine.

Georgeta Panait, îți mulțumim pentru efort, pentru timpul acordat și, în fond, pentru încredere, dacă ai considerat că scri.ro ar fi locul potrivit pentru a transmite acest mesaj!

A introduce sau A prezenta

10840986104_fa768f55ab_b

Am fost vineri la Webstock (da, cu tot cu Bufniță) și chiar a fost o experiență foarte plăcută. Doar că, fiind un eveniment dedicat oamenilor din mediul online, mi-era clar că am să aud o mulțime de romenglezisme. Oricum, v-am mai spus, sunt unele care mi se par justificate, mai ales din limbajul „tehnic” al mediului online, unde lucrurile sunt extraordinar de dinamice, iar dicționarele noastre chiar n-au cum să țină pasul. Ba, mai mult, sunt destule circumstanțe în care sună forțat și artificial să insiști să aproximezi un termen consacrat într-un mediu cu o propoziție întreagă formată din cuvinte „de dicționar” (să zicem, de exemplu, că ați vrea să evitați cuvântul tweet și ați insista să-i spuneți „mesaj în rețeaua socială Twitter” – nu sună grozav și nici nu e foarte clar, pentru că există în rețeaua cu pricina și direct messages).

Dar barbarismele pur și simplu îmi zgârie timpanele. Și mă pregăteam să mă plâng că vineri am auzit un „Permiteți-mi să îl introduc pe […]”. Primul meu impuls a fost să strâmb din nas și să-mi spun în sinea mea că formula naturală era „Permiteți-mi să vi-l prezint pe […]”, iar introduc ăla era un hibrid trist al englezescului to introduce. Însă știți că am obiceiul să verific înainte să scriu aici și trebuie să admit că tura asta DEX m-a cam băgat în ceață:

A introduce = A face ca cineva sau ceva să intre, să pătrună în ceva, undeva; a băga, a vârî; a include, a adăuga, a îngloba; (reflexiv) a intra undeva (cu forța/pe furiș); A face ca o persoană să fie primită de cineva sau să fie admisă într-o organizație, într-o asociație etc.; a ajuta pe cineva să se inițieze într-un domeniu de activitate; A pune în practică; a institui, a stabili (un obicei, o practică etc.).

Practic, aș spune că niciunul dintre sensuri nu are exact accentul lui „a prezenta”, mai ales dacă este vorba despre a prezenta un individ unei alte persoane sau unui grup foarte restrâns. Altfel, recunosc, partea cu „a face ca o persoană să fie primită de cineva sau să fie admisă într-o organizație, într-o asociație etc.” ar putea fi aproximată cu sensul lui „a prezenta”, deși aș spune că cel din urmă e mai degrabă o acțiune punctuală, iar primul e mai mult un proces, așa că în cel mai propriu sens nu sunt nici așa sinonime perfecte.

Așadar, ce ziceți? Eu sigur n-am să-l folosesc pe „a introduce” cu sensul de „a prezenta”, dar dacă măcar m-a pus pe gânduri și ar putea să se întâlnească pe terenul sensurilor secundare sau figurate, nici nu-l pot eticheta categoric drept „romenglezism”.

Perle de la BAC – Ediția 2015

Știți ce observ eu de la an la an în perlele astea? Nu lipsa cratimelor, nu conjugările tâmpite, nici măcar erorile de logică. Pe astea, oho, le-a avut fiecare generație. Însă ceea ce pare să se manifeste din ce în ce mai accentuat e impertinența. Și lipsa crasă de discernământ…

file0001116868049

Adică, OK, public apar oricum doar perlele „senzaționale”, pentru că n-ar amuza și/sau șoca pe nimeni micile confuzii. La fel, vă rog să luați în calcul că fiecare generație a avut „isteții” ei. Dar mi se pare o diferență uriașă între a nu ști subiectul și a încerca să scrii ceva, cum îți vine, poate-poate și chestii de genul ăsta:

Otilia era o tipă introvertită, pentru că nu avea cont de Facebook, nici Twitter, nu se bucura de avantajele lumii online. Nu avea unde se „spovedi“ în faţa prietenilor din listă şi nu numai. Şi eu am crescut fără părinţi de mică, la fel ca Otilia, îi înţeleg tristeţea.

Cum să mai crezi în astfel de răspunsuri siropoase. După ce trăieşti în ţara asta în sărăcie lucie, nu poţi avea tupeul să-ţi întrebi nevasta aşa ceva. Cel mai bine o anunţi că ţi-ai găsit de lucru în Spania, cât câştigi şi de când pleci. Restul sunt romantisme.

Eu și tatăl meu nu avem o comunicare prea bună. El îmi spune mereu să nu mai vin dimineața de la club, eu îi spun că distracția maximă începe după miezul nopții, dar nu mă ascultă, așa că în loc să comunicăm, ne certam.

Trebuie să vezi întâi filmul, înainte să citești o carte, că e un fel de rezumat mai ușor de citit. Dacă nu s-a făcut film după carte, nici n-ar trebui să se dea la examen.

Bre, treziți-vă! Știu că la vârsta asta vi se pare că sunteți cocoși. Știu că vă place să ieșiți în evidență. Ba, într-o anumită măsură, înțeleg și că sunt printre voi unii cărora nu vă pasă de BAC și care nu mai credeți că diploma aia valorează ceva. Dar oricât de mult ați crede că școala e degeaba, că sistemul e inutil etc., NU are cum să vă ajute atitudinea asta mai departe, în viața de zi cu zi. Serios, e musai să învățați cât mai devreme să vă adaptați discursul la situație. NU e OK să spui anumite lucruri în anumite circumstanțe și/sau NU e OK să-ți exprimi niște idei într-o anumită formă. Sigur, sunteți liberi să o faceți, dar veți înțelege cândva că „NU e OK”-ul ăla de mai sus nu trebuie interpretat ca „nu e voie”, ci ca „aveți de câștigat dacă nu […]”.

PS: Perlele le-am pescuit de aici și mai găsiți acolo destule. Preferata mea este cea cu „reparată cu botox” pe post de sinonim pentru „trecută”.

Dă-mi un pic

O prietenă din liceu mi-a povestit de curând că expresia asta cu ”dă-mi un pic ceva” i-a cam dat bătăi de cap în anii în care a studiat și lucrat în Spania. Așa că m-am tot gândit și eu la asta în ultima vreme și presupun că are legătură cu ce v-am scris zilele trecute, respectiv cu diferențele dintre limbi și mai ales dintre percepțiile popoarelor asupra conceptelor în sine.

Care era de fapt problema? Păi, de fiecare dată când îi spunea unei colege ceva de genul ”dă-mi un pic geanta” (”dame un poco la bolsa”), colega cu pricina era destul de confuză, pentru că nu prea înțelegea cum ar fi putut să-i dea ”un pic din geantă”, că doar geanta e un obiect compact. N-ai cum să-i dai cuiva doar un buzunar, de exemplu. Sau, mă rog, poți, dacă-i musai, dar de ce să tai bunătate de geantă? :)

Ei bine, la spaniolă mă pricep destul de puțin, așa că n-am cum să analizez aspecte de nuanță. Dar acest pic românesc, e un sinonim la fel de bun și pentru o cantitate mică din ceva și pentru o durată scurtă de timp. Ba, am avut inclusiv impulsul de a spune că și ”bit”-ul englezesc e în aceeași situație (poate chiar și ”un peu”-ul franțuzesc? Dar aici chiar sunt pe teritoriu nesigur). Însă, e drept, nu-i chiar la fel; în limba engleză, chiar dacă folosim aceleași cuvinte, topica diferențiază între a-i da cuiva ”o bucată de […]” (”give me a bit of  […]”) și a-i da acel […] pentru o perioadă scurtă de timp (”give me […] for a bit”). Poate că așa e problema și cu ”poco” și ar avea nevoie în context de cuvintele potrivite pentru a fi foarte clar?

Oricum, „un pic”-ul românesc e bun de folosit (desigur, exceptând situația în care e scris în forma umpic).

Larisa, îți mulțumesc pentru sugestie!

Nimic nu se pierde. Totul se transformă

Așa se presupune că stau lucrurile când vine vorba despre energie și, probabil pentru că și cuvintele sunt vii, legea transformării funcționează și pentru dicționare. E drept că uneori facem mult mai mult decât să înlocuim o formă învechită cu una modernă și pare că pierdem concepte cu totul, dar asta se întâmplă pentru că respectivul nu-și mai găsește locul în contemporan. În schimb, ne îmbogățim cu o mulțime de concepte noi, pentru că lucrurile se tot schimbă în jurul nostru. De fapt, la cât de repede se schimbă, s-ar putea să asimilăm într-un ritm mult mai alert decât actualizăm și pierderile de pe drum. Și da, dicționarele (mai ales ale noastre) nici nu prea reușesc să facă față la schimbări în timp real.

Totuși, au și dicționarele altora inerție (deși mult mai mică decât a noastră), dar par să compenseze cu-n pic de exces de zel. De ce spun asta? Păi, vă invit la lectură. Pe mine chiar m-a pus serios pe gânduri acest articol din The New Yorker. Cum să scoți din dicționar ghinda? Da, nimic de zis, ne întâlnim infinit mai des și ne afectează semnificativ mai mult conceptul de broadband (de exemplu; ba, MP3 player-ul a fost pe val și cred că l-am și depășit deja până să ne actualizăm noi DOOM-ul), dar… Ghinda? Zău? :)

Curiozități lingvistice

Presupun că toți putem fi de acord că orice limbă în uz e vie și asta înseamnă că pe de o parte avem cuvinte care mor, pentru că (din varii motive) pur și simplu nu le mai folosim la scară largă, iar de cealaltă parte avem mecanisme de îmbogățire a limbii. Sper că nu greșesc, dar am impresia că unul dintre cele mai prolifice mijloace de îmbogățire a vocabularului e împrumutul din alte limbi. Sigur, avem frecvent discuții despre utilitatea unor împrumuturi sau asupra formei în care adoptăm noile cuvinte, dar e o certitudine că limba română (repet, ca orice altă limbă vie) e în continuă schimbare.

Poate că sunt limbi care tind să împrumute mai mult și probabil că așa-numitele limbi de circulație internațională împrumută mai puțin în timp ce-și exercită influența. Dar chiar și cele din urmă se îmbogățesc din interacțiunile cu celelalte – gândiți-vă doar la engleză, marea vedetă lingvistică a momentului; dominația ei vine pe filiera americană, nu britanică, și, zău, câte culturi nu se împletesc în SUA? În plus, granițele se estompează din cel în ce mai mult în epoca Internetului și a globalizării, iar influențele reciproce de tot felul tind să se intensifice. Oricum, ce vreau să spun e că, probabil exceptând vreun trib nedescoperit încă (deci o cultură fără contacte cu exteriorul), nu mai putem vorbi de limbi pure. La oricare v-ați gândi, cu siguranță veți descoperi fel de fel de împrumuturi, dictate de varii contexte istorice și economice.

Și cu asta în minte am început să mă întreb care ar putea fi considerate, totuși, cele pure. Primul meu gând a fost spre limba latină, dar considerând câte popoare și teritorii a înglobat Imperiul Roman, mi-e clar și fără să cercetez în detaliu că fiecare nouă cucerire a îmbogățit cumva și graiul. Există așa-numita latină veche, respectiv cea folosită până în anul 75 Î.Hr., dar chiar și ea se bazează pe ceva mai vechi, pe o moștenire din verborum vetustas prisca.

Așadar, vă-ntreb, există vreun curs (poate la Litere?), vreun studiu sau vreo carte care să vorbească despre istoria lingvisticii? Mi-ar face mare plăcere să aflu care au fost primele limbi ale lumii și pe ce fundamente s-au format. Deocamdată nu pot să-mi imaginez decât că aveau un vocabular destul de limitat, căci și universul primelor grupuri de oameni era destul de mărginit…

Limbi străine

Am vrut să vă scriu ceva despre BAC, iar una dintre primele știri peste care am dat a fost aceasta. Bine, între noi fie vorba, abia mai spre final aflați care-i treaba cu spaniola asta, chit că titlul include ideea că ”limba spaniolă câștigă teren printre liceenii olteni” și în principiu e vorba despre fix 31 de elevi (din 3145). Însă poate că e într-adevăr o tendință notabilă, deși din informațiile de acolo nu ne putem da seama… Sigur că majoritatea se orientează tot spre limba engleză și, la cum arată lucrurile acum, e bine să fie așa. Dar nu pot să nu mă întreb pentru ce se pregătesc cei 31 care au preferat spaniola.

Oricum, orice limbă străină învățată e un câștig. Poate fi un real avantaj în anumite situații, poate fi un mare punct în plus la angajare, ba există inclusiv câteva studii care arată că e un mare câștig pur și simplu pentru flexibilitatea cognitivă.

Generația mea a cam învățat engleză din desene animate. Uitați în fața televizorului pe Cartoon Network, mulți am asimilat suficient de multe cuvinte încât să ne descurcăm binișor. Acum, din motive pe care nu le înțeleg până la capăt, totul e dublat și, oricât de dragă mi-e limba română, mi se pare o pierdere pentru cei mici de astăzi. În rest, presupun că se studiază de zor la școală, meditațiile extra-școlare au devenit și ele regulă și inevitabil copiii tot intră în contact cu engleza prin produse, jocuri și aplicații de tot felul.

Apoi, o bună parte din generația mea cred că a avut noroc să învețe și o brumă de spaniolă, grație, culmea, telenovelelor. Eram la început de gimnaziu când a apărut molima asta la noi, iar elementul de noutate i-a prins pe mulți (hai, lăsați, dă bine să spuneți că nu, dar cifrele nu mint – de exemplu). Mă rog, după ce ai urmărit una și te-ai uitat sporadic la a doua sunt șanse mari să te prinzi că toate poveștile-s cam la fel, doar că se mai schimbă actorii și personajele au (aproximativ) alte nume (ah, Jose Armando! :D). Dar cert este că alea 2-3 telenovele la care m-am mai uitat m-au ajutat să învăț destule cuvinte și, sincer, astăzi m-aș descurca mult mai bine la nivel conversațional în spaniolă decât în franceză, iar franceză am tot făcut la școală din clasa a VI-a până la sfârșitul liceului.

Dacă tot am ajuns la franceză, o spun cu mare regret – îmi pare rău că n-am făcut eforturi mai mari ca să stăpânesc bine și limba asta. Nu știu exact de ce, dar mulți dintre cei de vârsta mea aveau în școală aproape o aversiune față de franceză, iar eu una nici n-am avut noroc de profesori care să mă facă s-o iubesc…

Așadar, dragi părinți, dacă citiți asta, încurajați-vă copiii să învețe limbi străine! Nu vă sfiiți să-i mai îndrumați și spre altceva în afară de engleză, ba poate chiar și spre ceva mai ”exotic”! Și n-ar fi rău să țineți minte și că momentul optim pentru asimilarea limbilor străine este în intervalul de vârstă 5-12 ani.

Limba spargă

Grație Simonei Tache, am aflat ieri că există așa-numita limbă spargă. Nu e chiar o limbă străină, ci tot limbă română, dar îmbogățită de Nina Cassian cu adăugiri lexicale proprii. De exemplu:

În câmpul ce ițea de bruturează,
A cțipitat un ptruț, ce-i drept cam bumbarbac,
Dar zumbărala ghioală, încă trează,
A cropoțit aproape, în cordac:
Ce pisindreaua mea de brutușleagă,
Și șomoiogul meu cu zdrolociță,
Mi-ai bosfroholojit stroholojina!
Țichi-mi-ai sima simibleagă!

Morala: În lanțuri apa să se tragă!

Soldacontistă

E clar că limba română evoluează și s-ar putea să facă asta în ritm mai alert astăzi decât în trecut, pentru că avem mai multe influențe, mai directe și mai puternice. Internetul a șters niște granițe și intrăm mult mai des în contact cu elemente din exteriorul culturii noastre și, ne place sau nu, s-ar putea să trebuiască să ne adaptăm, inclusiv la aspecte pe care le etichetăm astăzi ca fiind barbarisme. Doar că istoria are obiceiul de a se repeta și probabil că unele dintre formele pe care le considerăm legitime astăzi au fost și ele barbarisme la vremea lor. De exemplu, m-am uitat ieri pe niște poze cu reclame, articole și anunțuri vechi. Unele erau de la începutul secolului trecut, altele din perioada interbelică și câteva un pic mai recente. Și dacă ați avut și voi vreodată ocazia/interesul să studiați așa ceva, sunt sigură că ați observat că în mai puțin de 100 de ani s-au schimbat multe lucruri în stil, exprimare și formă. La fel de sigură sunt că a existat în fiecare etapă câte un val puternic de rezistență împotriva unor modificări, dar unele s-au impus prin uz…

Oricum, asta rămâne o discuție deschisă și am observat în timp că mulți avem păreri la care ținem foarte mult acând vine vorba despre acest subiect al evoluții limbii (în speță, ce/cât e progres natural și ce/cât e altceva).

Dar din tot ce am citit ieri prin capturile de materiale vechi mi-a rămas în minte un cuvânt – soldacontistă. Era într-un anunț la Mica Publicitate prin care o doamnă își căuta de muncă și își lista abilitățile. Doar că de soldacontistă eu n-am mai auzit și nici nu înțeleg de ce nu găsesc niciun fel de mențiune pentru termen (nici măcar în dicționarul ăla din ’39). Pot să deduc și eu cât de cât sensul, însă mi-ar plăcea să citesc o explicație mai amplă din partea cuiva care poate știe exact ce înseamnă.