Caută
Caută exact așa
Caută în titlu
Search in content
Caută în comentarii
Search in excerpt
Filter by Custom Post Type

„Romgleza” și gramatica limbii române

Gata, nu se mai poate! Revenim, disciplinat, la scris :)

OK, azi trișăm un pic, pentru că textul nu ne aparține. L-am primit exact în forma de mai jos prin e-mail:

Dupa 1989, in urma deschiderii catre Occident si datorita internetului, multinationalelor, calatoriilor, romanii au inceput sa cunoasca si sa utilizeze din ce in ce mai mult limba engleza. Intr-atat de mult, incat in anumite medii, intre profesionisti, dar nu numai, se vorbeste deja ceea ce se poate numi o “romgleza”.

Influenta englezei este evidenta si simplu de explicat cand vorbim de imprumuturi in vocabular. Cuvinte din engleza, deadline, target, multitask, leadership, job, trend, graduation sunt la ordinea zilei in exprimarea noastra, desi pentru unii termeni exista echivalent in limba romana, deci nu toti ar fi necesari.In acest caz unele cuvinte se preiau ca atare, altele sunt supuse formelor flexionare romanesti: am forwardat, m-am focusat,agenda summitului, servisarea portofoliului etc.

Influenta nu se reduce insa la cuvinte imprumutate, ci se observa, din pacate, tot mai des in structura gramaticala a limbii romane.

Calitatea invatamantului nostru scazand vizibil in ultimii ani, o consecinta fireasca este slaba cunoastere a gramaticii si, ca urmare, utilizarea incorecta a limbii romane, mai cu seama in randul tinerilor.

Conjugate, aceste tendinte conduc la constructii incorecte in limba romana, calcuri lingvistice aberante, modificari ale categoriilor gramaticale, schimbari de sens cu consecinte in gramatica etc. Iata doar cateva exemple, care insa confirma o tendinta.

Verbul a displacea este in limba romana un verb intranzitiv, construit cu pronumele in dativ. Ex: Imi displace aceasta persoana. In limba engleza dislike este insa verb tranzitiv. Ex: All the people dislike her. Astfel ca s-a ajuns sa se spuna si la noi: Toata lumea o displace, in loc de: Ea displace tuturor. Greseala este foarte des intalnita, mai ales in traducerea filmelor, pe aceasta cale a si patruns in vorbirea de zi cu zi. Este incorect sa conjugi astfel : Eu o displac/Tu o displaci….

Verbul a(-si) asuma este un verb tranzitiv, construit cu pronumele reflexiv in dativ. Sensul lui este de a lua asupra sa, a-si insusi. Ex: Eu imi asum aceasta vina. Totusi foarte des este astazi folosit fara pronume, dupa modelul englez. Ex: I assume this. L-am gasit utilizat astfel, de multe ori, chiar de catre Andrei Plesu, Q.E.D.

Modificarile gramaticale sunt deseori consecinta evolutiei semantice a cuvintelor, schimbarilor de sens sau atribuirii de sensuri noi unor cuvinte, prin contaminare. Verbul a abuza a suferit in vremea din urma o modificare radicala. Pe de o parte largirea sferei semantice, fiindca in limba romana a abuza nu facea in trecut referire la o persoana. Verbul avea si mai are sensul de a uza in exces, a profita de ceva, nu de cineva! Ex: Am abuzat de ospitalitatea/ timpul/ disponibilitatea ta. Dar, dupa modelul englez, a imprumutat si sensul de a intrebuinta violenta asupra cuiva.

Pe de alta parte, din cauza adaugarii acestui sens, verbul intranzitiv a devenit tranzitiv si asa s-a putut forma si participiul abuzat, dupa englezescul abused, care a devenit norma astazi, ajungand sa se vorbeasca zilnic de copii abuzati, femei abuzate.

Iata, déjà o greseala initiala a devenit norma!

Verbul a confrunta, verb tranzitiv, are in limba romana sensul de a pune fata in fata doua sau mai multe persoane, diferite de subiect, pentru a verifica spusele lor. Ex: I-am confruntat, ca sa vad care din ei spune adevarul. Pentru ca in limba engleza to confront inseamna si a infrunta, s-a ajuns la constructia: L-am confruntat in dimineata aceea. Greseala este, din pacate, foarte des intalnita. Aproape nu se mai utilizeaza verbul potrivit pentru aceasta situatie: L-am infruntat. In schimb este corecta in acest caz utilizarea verbului intranzitiv, reflexiv a se confrunta si atunci se poate spune: M-am confruntat cu el in dimineata aceea.

Interesant este ca, desi unele dintre sensurile noi si utilizarile cuvintelor de mai sus exista si in limba franceza si marea majoritate a neologismelor din limba romana provine din franceza, totusi aceste modificari nu s-au produs decat in vremea din urma, sub asaltul limbii engleze din filme, de pe internet, patrunzand in vorbirea de zi cu zi.

Evolutia limbii este fireasca in toate timpurile si in orice spatiu, unele abateri vor deveni norma sau nu, dar conduita de recomandat este o mereu mai buna cunostere a gramaticii si a vocabularului limbii romane si o mai mare precautie in preluarea modelelor straine.

Georgeta Panait, îți mulțumim pentru efort, pentru timpul acordat și, în fond, pentru încredere, dacă ai considerat că scri.ro ar fi locul potrivit pentru a transmite acest mesaj!

Face sens sau Are sens

Limbile lumii nu se diferențiază între ele doar prin cuvinte și atât. Există diferențe de sintaxă, topică și, în general, există diferențe între manierele în care efectiv se gândesc niște concepte. De exemplu, în limba română poți transforma un enunț afirmativ într-unul interogativ și dacă schimbi doar punctul de la final cu semnul întrebării, respectiv pronunția; în limba engleză, în schimb, regulile formale spun că trebuie să schimbi și topica și să reformulezi într-un fel anume (adică, dacă e să fim riguroși, în limba engleză e musai să spui „Is he writing?” în loc de „He’s writing?”, în timp ce în limba română nu e o problemă să spui „El scrie?”). La fel, limba engleză tinde să aibă o problemă cu dubla negație, iar limba română e mult mai permisivă cu asemenea formulări. Sau gândiți-vă că noi avem doar „el” și „ea”, iar în limba engleză există „he”, „she”, „it”, cel din urmă fiind destinat animalelor și obiectelor neînsuflețite.

Iar diferențele de a privi lumea s-ar putea să se vadă cel mai bine atunci când ne uităm la proverbe. De pildă:

  • ”Though I am black, I am not the devil” este echivalentul românesc al lui „Nu toți cu urechile mari sunt de viță de măgar”;
  • ”A man’s hat in his hand never did him any harm” – „Vorba dulce mult aduce”;
  • ”You have a head and so has a pin” – „Cap ai, minte ce-ți mai trebuie?”.

Așadar, sper să fie destul de clar că uneori nu e suficient să faci o traducere literală, pentru că pur și simplu spui altceva. Și dacă nu e încă suficient de clar, sper ca acest ultim exemplu să spulbere orice urmă de îndoială: când spui câți ani ai, în limba română vei formula aproximativ în forma „am X ani”, dar dacă ai traduce asta în engleză, fără adaptare, respectiv dacă ai spune ”I have X years”, se înțelege mai degrabă că ai X ani la dispoziție ca să faci ceva sau, mai rău, mai ai de trăit doar X ani; invers, dacă ai traduce mot-a-mot forma englezească corectă ”I’m X years old”, ți-ar ieși fix „sunt X ani bătrân”.

Și singurul motiv pentru care m-am străduit să fac o introducere amplă, cu exemple relevante și (sper eu) pe înțelesul tuturor, este că NU vreau să mai aud/citesc despre chestii care fac sens! Da, în engleză e ”it makes sense”, dar în limba română lucrurile au sens, nu-l fac! Hai să renunțăm la expresia asta nefericită. Chiar nu face sens să o folosim, dar are sens să fim mai atenți la ce, cât și cum împrumutăm de la alții.

PS: V-am tot dat exemple din limba engleză, pentru că e limba străină pe care o cunosc cel mai bine și oricum discutam un subiect de romgleză. Însă mi-ar fi plăcut să știu mai bine limba germană, pentru că am impresia că abia mania lor de a compune cuvinte și de a condensa conceptele în șiruri luuuuuungi (deși logice) ar fi fost chiar mai relevantă pentru cauza mea. De exemplu:

Alina și Laurențiu, vă mulțumesc pentru sugestie! :)

Mihai Gâdea și cratima buclucașă

Dacă ați fost un pic tentați să vedeți ce e cu linkurile care-l puneau pe Mihai Gâdea în relație cu aspecte de genul ”AGRAMAT”, ”greșeală gramaticală COLOSALĂ”, ”JENANT” etc., dar totuși nu accesați mizerii dintr-astea scandaloase din principiu, aflați, pe scurt, că omul a scris pe Facebook ”da-ti share” în loc de ”dați share”.

Pentru unii e motiv de jubilare, iar pentru alții o mare decepție (căci da, omul ăsta antrenează mari pasiuni). Noi doar vă reamintim, scurt și la obiect, că dați este o conjugare a verbului a da la persoana a II-a (voi dați, să dați), iar ”da-ti” (dă-ți, dacă e să-l mobilăm cu toate diacriticele) s-ar traduce în ”dă ție”, adică verb și o formă neaccentuată de pronume.

Între timp, firește, postarea cu pricina a dispărut, iar în schimb a apărut un mesaj prin care își cere scuze, cu mențiunea că pagina sa are conținut publicat de mai mulți moderatori. E o practică destul de comună ca de paginile vedetelor să se ocupe alți omuleți, deși, între noi fie vorba, primul criteriu de selecție pentru cei care s-ar ocupa de imaginea mea în rețelele sociale ar fi, clar, să știe să scrie corect. În realitate, habar n-am dacă într-adevăr a fost greșeala lui sau nu. Nu face parte nici din marile mele simpatii și nici din marile mele antipatii, deși recunosc că m-a surprins să citesc că ar fi făcut o asemenea greșeală, pentru că, peste toate păcatele, trăiesc cu impresia că ar fi un om inteligent și bine pregătit.

Paște fericit!

Probabil că deja nu vă mai stă gândul la Internet și la probleme gramaticale, dar noi ne-am gândit la voi și vă urăm să aveți un Paște exact așa cum vi-l doriți!

bufnita-de-Paste

Dilemă

[via Idei]

Am primit o solicitare interesantă și cred că merită o discuție deschisă. Cum e corect? ”Ceea ce este util și ceea ce este frumos vor fi salvate” sau ”ceea ce este util și ceea ce este frumos va fi salvat”?

Prin teorie n-am mai trecut de ceva timp, dar îmi ”sună” bine varianta cu ”va fi salvat”. De aceeași părere era și persoana care ne-a trimis mesajul. Totuși, în mesaj adăuga că i s-ar fi explicat problema cam așa: ”subiectul este exprimat prin două părți de vorbire coordonate prin și, iar predicatul se pune la plural în limba română”, similar cu situațiile de tipul ”Ana și George aleg o carte”.

Așadar, cum e și de ce?

Alina, îți mulțumim pentru sugestie!

Adevărul doare

Radu Vadim Muresan, un barbat din Cluj-Napoca i-a acuzat pe cei doi ca in timpul audierii din data de 19 mai 2009, cei doi ofiteri de politie l-au batut din cauza unei greseli gramaticale.
Totul a pornit de la faptul ca Radu Vadim Muresan l-a corectat pe unul dintre cei doi politisti care facuse o greseala gramaticala. Corectia de vorbire i-a enervat pe cei doi si au ales sa ii dea acestuia o corectie fizica.

La propriu :).

În ale gramaticii limbii române

Care este!

Ministrul Educației își permite

Ministrul Funeriu si gramatica

Eu mi-aș da demisia, de rușine.

Doi i sau Doi de i

[via Idei] Solicitare trimisă de Ina şi rezolvată de Florin, iar la cererea lui redăm integral articolul pe care ni l-a trimis. Sursa este Alexandru Graur, Puţină gramatică, vol. II, pg. 327.

O lecţie de gramatică auzită într-un local public:

– Dragul meu, trebuie să-ţi fac o observaţie: nu se spune în româneşte doi de t (de exemplu un nume care se scrie cu doi de t), căci atunci ar trebui să se spună şi doi de cai, doi de oameni etc. Aşa m-a învăţat pe mine profesorul de română.

Şi vorbitorul se uită mândru în jurul lui, ca să vadă dacă-i ascultă cineva discursul atât de savant.

Şi totuşi profesorul de română care a stabilit această regulă n-avea dreptate. Cu argumentul că dacă zici doi de t trebuie să zici şi doi de cai se poate dovedi şi că nu se zice douăzeci de cai, căci atunci ar trebui să zici şi doi de cai.

În realitate, există în româneşte două categorii de cuvinte pentru care chiar numeralele mai mici de douăzeci sunt urmate de prepoziţia de: numele de cifre şi de litere. Se spune, de exemplu, de către toată lumea: doi de trei, doi de nouă, indiferent dacă profesorii de română aprobă sau nu aceste expresii.

Şi e uşor de înţeles de ce: doi trei ar fi echivoc, căci se poate înţelege şi ca 2 – 3 (adică “doi sau trei”), nu numai ca “doi de câte trei”. Dacă punem la mijloc pe de, atunci se înţelege perfect că  e vorba de “doi de câte trei” sau, cum se spune în cazul acesta la ţară, doi de-alde trei.

În afară de necesitatea clarităţii, ceea ce a mai sugerat întrebuinţarea lui de în acest caz a fost, desigur, şi prezenţa acestei prepoziţii la numeralele mai mari de nouăsprezece: douăzeci de cai etc.

De aici s-a întins şi la numele de litere. Doi a, doi t nu e destul de clar. Prin analogie cu doi de trei, s-a ajuns şi la doi de a, doi de t. E indiferent dacă din punct de vedere logic aceste expresii sunt corecte. Principalul este că ele servesc la evitarea unei confuzii şi că toată lumea le întrebuinţează.

Izolat se mai întrebuinţează de şi în alte cazuri, şi anume de câte ori e vorba de o grupare a mai multor nume identice, mai ales dacă acestea n-au plural. Se spune, de exemplu: sunt în casa asta doi de Gheorghe (sau, la ţară, doi de-alde Gheorghe).

Vedem deci că rostul adevărat al lui de în aceste expresii este acela de a arăta că e vorba de un plural la substantivele care n-au o formă specială pentru plural. Prepoziţia îndeplineşte deci o funcţie morfologică.

Exact acelaşi este, de altfel, şi rolul lui alde: alde Ion înseamnă “Ion şi ai lui”, deci un plural în felul lui Popeştii, întrebuinţat în graiul dintre oraşe pentru “Popescu şi familia lui”. La fel se zice alde tata, adică “tata şi cei care sunt în momentul acesta cu el”.

Deci, dacă am înţeles bine, avem: un cal, doi cai, douăzeci de cai şi un i, doi de i, douăzeci de i.

Ina, îţi mulţumim pentru sugestie!

Florin, îţi mulţumim pentru material!