Caută
Caută exact așa
Caută în titlu
Search in content
Caută în comentarii
Search in excerpt
Filter by Custom Post Type

Cât de valoroasă e o carte?

Aș spune că pentru unii ar putea fi de-a dreptul neprețuită…

De exemplu, știați că în Kenya există o bibliotecă mobilă, purtată de cămile din Nairobi până la zeci de kilometri depărtare, la comunități nomade? Ideea s-a născut din dorința de a crește rata de alfabetizare din acele comunități (mai ales în rândul fetelor, cărora li se neagă de regulă dreptul la educație, pentru că mamele lor au nevoie de ajutor în gospodărie).

În schimb, noi cam luăm cărțile de bune, ba, unii mai că nici nu prea pun mâna pe ele. Dar alții, se vede clar, fac eforturi și le prețuiesc la justa valoare…

Cărți audio

Țineți minte că v-am scris cândva despre cărțile în format electronic? Vă spuneam și atunci că eu m-am adaptat într-o bună măsură formatului electronic, deși citesc în continuare cu aceeași plăcere și de pe hârtie (mai ales pentru că mirosul de carte e ceva ce nu va putea fi înlocuit niciodată de un Kindle sau de oricare alt dispozitiv similar). Sigur că există, de fiecare parte, și împătimiți care susțin la extrem una dintre variante, dar adevărul este că părem să ne îndreptăm din ce în ce mai mult spre digital (în multe aspecte ale vieții de zi cu zi) și poate că nici elementul ecologic nu e de neglijat. Pe de altă parte, zău, nu-mi pot imagina o lume fără cărți pe hârtie și biblioteci pline…

Însă, pe lângă cele două categorii de mai sus, există și cărțile în format audio. Și nu pot să nu observ că am din ce în ce mai multe cunoștințe care au devenit fani împătimiți ai genului. Eu am avut o singură experiență cu audiobook-urile, respectiv cu:

Bine, a avut marele avantaj că era narată chiar de Neagu Djuvara și informația în sine mi s-a părut foarte interesantă, așa că a fost o experiență cât se poate de plăcută. Numai că am senzația că e un nivel ceva mai superficial de pătrundere a conținutului. OK, e drept, presupun că tuturor ni s-a întâmplat și să citim ceva, dar de fapt să ne lăsăm purtați de gând spre cu totul altceva, iar la final de pagină să ne dăm seama că, deși am parcurs textul, habar n-aveam ce tocmai citisem. Dar asta e ceva ce (probabil) ni se întâmplă destul de rar, iar în cazul informației receptate auditiv e chiar mai ușor să ne pierdem concentrarea și să ne mutăm atenția asupra altui obiect (de fapt, dacă-mi amintesc bine din facultate, chiar suntem construiți să ignorăm o bună parte a stimulilor auditivi și avem un întreg sistem de filtrare). Sau, mai pe scurt, e ca atunci când îți vezi de treabă prin casă și lași televizorul deschis pe fundal – nu ești atent decât dacă e să prinzi vreun cuvânt-cheie interesant…

Voi ce experiențe ați avut cu astfel de cărți?

Lectură interactivă

Nu știu dacă-i prea de vreme pentru chestii legate de Crăciun, dar s-a întâmplat să dau astăzi peste simpaticii de mai sus și mi-am amintit de o carte pe care am primit-o ca premiu cândva, în clasele primare. Nu era chiar o capodoperă literară, dar avea un concept interesant: povestea începea cu găsirea unei genți pline cu bani, iar felul în care se desfășura acțiunea în continuare varia în funcție de opțiunea cititorului. Nu mai rețin detaliile, dar erau sigur măcar două opțiuni (fie păstrai banii, fie anunțai autoritățile) și fiecare opțiune te trimitea la altă pagină. Apoi, pe parcurs, acțiunea se bifurca iar în anumite momente-cheie și-mi amintesc sigur că lectura aceea, ca un joc, a fost o experiență foarte plăcută.

Am dubii că aș putea aprecia și astăzi o carte de genul acesta, dar poate că e un exemplu bun pentru categoria lecturi pentru copii.

PS: Astăzi sigur nu reușesc să termin cartea pe care am început-o săptămâna trecută. Până la urmă m-am apucat de The Science of Fear și nu e că n-aș fi avut timp sau că ar fi un volum cu prea multe pagini, dar e genul de lectură la care, inevitabil, te oprești destul de frecvent ca să ”rumegi” informația. Nu știu dacă am să reușesc să vă scriu neapărat ceva aflat de acolo, dar o recomand călduros, mai ales acum, după alegeri :)

A mucegăi sau A se mucegăi

Săptămâna asta am bifat cu succes obiectivul de lectură și am reușit să termin aseară David și Goliat. Nu m-am hotărât încă de ce mă apuc de aici încolo (probabil No logo, pentru că l-am început cândva și nu mai știu de ce nu l-am dus la capăt) și sunt cel puțin două aspecte despre care vreau neapărat să vă scriu pe larg din ultimul volum finalizat, dar azi stau prost cu timpul, așa că va fi scurt și la obiect.

Chiar în ultimele pagini am descoperit un ”se mucegăiește” și, chiar dacă un pronume reflexiv s-ar pierde ușor printre celelate cuvinte (că doar sunt două litere amărâte), mie mi-a atras atenția, pentru că nu m-am mai întâlnit până acum cu forma reflexivă a verbului ”a mucegăi”. M-am gândit imediat la a se risca, dar spre deosebire de cel din urmă, a mucegăi pare să n-aibă interdicție la reflexivitate, deci e corect și a se mucegăi.

Și uite-așa tot afli lucruri mari și mici din fiecare carte care-ți trece prin mână… Spor la citit!

Leapșa cu lecturile

Cei care aveți un cont activ pe Facebook sigur ați remarcat provocarea cu cele 10 titluri care i-au marcat pe unii și pe alții. Mie mi s-a părut o idee drăguță, chiar și prin simplul fapt că e o acțiune care vorbește despre cărți. E o gură de oxigen în marea de distribuiri de pisicuțe, citate plate, poze cu biănci și titluri de genul ”N-AI SĂ CREZI CE […]!!!”. Sigur că sunt destui care au pus în lista aia și titluri pompoase doar ca să pară nu-știu-cum, chit că n-au avut mari influențe asupra lor cărțile cu pricina. Ba, nici nu m-ar mira să fie destui și din categoria celor care n-au prea citit mare lucru în viața asta, dar s-au lăudat cu ”lecturi grele”. A, mai sunt și cei care se opun din principiu la orice acțiune ”de masă” (apropo, dacă simțiți nevoia s-o și spuneți răspicat de fiecare dată, se cheamă că cereți cel puțin la fel de multă atenție ca oricare dintre cei care participă și epatează cu asta).

Însă, per ansamblu, eu cred că a fost un demers util și cred că, cel puțin cititorii constanți, s-ar putea să se fi îmbogățit cu câteva titluri bune de studiat în viitorul apropiat. Pentru mine așa a fost și mi-ar plăcea să mai adun idei de lecturi, așa că lansez o provocare deschisă oricui dorește să o accepte.

Lista mea de 10 lecturi marcante (poate spre dezamăgirea unora) nu e ticsită de Kant și Kafka, ci arată exact așa și e ordonată aproximativ cronologic:

*0. Frații Grimm – Povești – nu știu dacă-și are locul neapărat în lista asta, dar pentru mine a-nsemnat ceva, pentru că (la 8 ani) a fost prima carte pe care am citit-o integral în viața asta

1. Lewis Caroll – Alice în Țara Minunilor (prima carte pe care am împrumutat-o de la bibliotecă, parcă prin clasa a II-a)
2. Calistrat Hogaș – Pe drumuri de munte (lectură de vară, prin clasa a IV-a, cu o amintire vie, din balcon, spre asfințit, citind și uitându-mă exact la munții care l-au inspirat pe autor)
3. George Călinescu – Enigma Otiliei (de aici mi-a rămas mie-n cap că femeile, într-o anumită formă, trăiesc doar până la 25 de ani :))
4. Emil Cioran – Pe culmile disperării (da, liceul e o perioadă complicată, iar ideile de genul ”simplul fapt că exist dovedește că lumea asta n-are niciun sens” se potriveau de minune cu tumultul interior al acelor vremuri)
5. George Orwell – 1984 (o lectură lungă și intensă, pentru că n-ai cum să nu te oprești des din citit ca să-ți pui fel de fel de întrebări)
6. Aldous Huxley – Minunata lume nouă (da, 1984 îmi trezise apetitul pentru distopii :D)
7. Bob Garfield – Publicitatea după Garfield (pentru că, deși nu mi-am dat seama la vremea lecturii, o bucată sănătoasă din actuala mea activitate profesională există astăzi grație influenței sale)
8. Dan Hill – Emotionomics (cartea care m-a convins iremediabil că orice decizie pe care o luăm e, întâi de toate, emoțională)
9. Nicholas Carr – Superficialii (m-a surprins cât de rapid și profund ne-a schimbat Internetul!)
10. James Gleick – Informația (o lectură complexă și complicată, dar e volumul din care am rămas cu cea mai mare cantitate de informație nouă față de orice altceva am mai citit)

*Pentru că trebuia să mă opresc la un titlu anume, Stephen King și Colin Forbes n-au putut să intre în listă, dar am citit sute de pagini scrise de ei și încă n-am găsit vreo scriere care să nu-mi placă.

PS: O formă simpatică de mișto la adresa acestei acțiuni găsiți aici. E un top al cărților ”pe care le-ai început, dar nu le-ai terminat niciodată”.

PPS: Și discuția pe care a inițiat-o Arhi poate fi interesantă. Eu nu sunt neapărat de acord și cred că, oricâți ani ai avea, se poate întâmpla ca un ceva exterior (de ce nu și o lectură?) să atingă exact ce trebuie, la momentul potrivit, și să schimbe cursul lucrurilor. În plus, provocarea asta nu limita lista la cărțile citite recent. De fapt, dacă mă uit bine la lista mea, aproape jumătate sunt lecturi din adolescență. În rest, lecturile recente parcă se filtrează mai mult după criteriul ”interese profesionale”, iar beletristica își face loc mai greu.

Citim, citim, dar ce citim?

Ieri m-am bucurat să aflu că și altora li se pare că, în general, se citește mai mult. Însă n-am reușit să aflu și ce fel de cărți se citesc. Așa că azi am investigat și m-am uitat cu atenție la câteva librării online și la topurile lor. E drept că profilul consumatorului care dă comandă online s-ar putea să fie diferit de cel al omulețului care cumpără direct din librărie sau caută atent în anticariate, dar am  găsit în fiecare top și manuale, și cărți utilitare, și celebrele cărți motivaționale, și lecturi ușoare, și clasici, și opere care au stat la baza unor filme de succes etc. De asemenea, chit că topurile nu semănau foarte bine între ele (probabil din rațiuni de poziționare și strategie a afacerii), în toate am găsit dicționare (fie DEX, fie DOOM, fie amândouă, eventual la pachet cu încă o carte de gramatică). Iar interesul pentru ele îmi dă speranță.

Dar adevărul e că am început să mă gândesc la ceea ce alegem să citim grație unei cărți anume:

Am văzut-o în urmă cu vreun an la un automat de cărți, pe unul dintre peroanele de la stația de metrou Piața Victoriei. Desigur, am fost surprinsă că există o asemenea carte, dar nu mi-a luat mai mult de câteva stații ca să mi-o scot din minte. Și probabil că n-aș fi ajuns să scriu despre ea dacă n-aș fi regăsit recent aceeași senzație de uimire la altcineva. Doar că tura asta am decis să nu judec volumul după copertă că poate o fi doar un titlu provocator/metaforic/ironic. Însă, citind sumarul de aici, am dedus că titlul poate fi interpretat în cel mai propriu sens cu putință, iar cartea pur și simplu reflectă realitatea din teren – da, s-ar părea că aceasta este una dintre metodele folosite pentru a avansa profesional și nici măcar nu e singura din categoria ”moralitate îndoielnică”. Iar acum nu pot să nu mă întreb ce se poate învăța din lectură. Va avea cineva o revelație și își va da seama că nu se folosește chiar de toate atuurile din dotare? Sau ar trebui să-i ajute pe cei care au făcut uz de asemenea metode să doarmă liniștiți? Ori e pur și simplu o carte descriptivă – da, lucrurile astea se întâmplă, ca ploaia? Chiar poți să ieși mai câștigat după ce-i parcurgi filele?

Și pornind de aici, vă mai întreb, credeți în lecturi nocive? Categoric există cărți bune și cărți proaste, chiar dacă stabilim că fiecare avem clasificări personale. În plus, v-am mai spus că eu tind să cred că și dintr-o carte proastă se poate învăța câte ceva. Dar credeți că există și conținut care poate să facă rău? Sau conținutul e conținut și atât, iar valoarea lui e dependentă de filtrul cititorului?

Mi se pare mie, sau citim un pic mai mult?

Nu știu sigur dacă am dreptate, dar trăiesc cu impresia că în ultimii ani lumea a reînceput să pună mâna pe cărți. Probabil că tind să cred asta pentru că au fost destul de multe campanii pe tema lecturii, dar mai ales pentru că demersul unor ziare de a se vinde la pachet cu fel de fel de cărți a părut să aibă mare succes. Însă mi-e greu să-mi dau seama dacă ziarele cu pricina au inițiat practica asta din cauza unei nevoi reale sau oamenii le-au cumpărat strict pe principiul ”la ofertă”. La fel, pentru campanii, e greu de făcut distincția dintre impact real și mesaj propagat doar așa, pentru că dă bine să spui că susții cititul.

Totuși, pot să vă spun sigur că în București lumea chiar pare să citească și sunt șanse mari să surprinzi în actul lecturii cel puțin câte un om/garnitura de metrou, la orice oră din zi. Iar dacă vă gândiți că e așa doar pentru că par condițiile mai prielnice (deh, drum lung cu metroul, citesc și ei, ce să facă altceva?), vă anunț că asta e o scuză. Eu sunt fanul cărții de pe noptieră și exact prin metoda asta mi-am atins scopul de o carte/săptămână în 2012. Bine, în 2013 l-am descoperit la un moment dat pe Stephen King și de atunci am tot citit multe povestioare de-ale lui pe Kindle, așa că mi-e greu să spun dacă am avut o rată chiar la fel de bună (apropo, funcționează bine și sistemul Kindle-ul de pe noptieră :).

Dar vouă cum vi se pare? Se citește mai mult în 2014 decât se citea, de exemplu, în 2006? Și, desigur, mă refer strict la cărți, pentru că postări de pe bloguri, statusuri de pe Facebook, tweet-uri etc. sigur citim mai multe, dar nu le-aș pune în aceeași categorie. Poate că unele sunt la fel de capabile să furnizeze informație brută (deși credibilitatea surselor e o altă discuție) și poate chiar reușesc uneori să ne facă să ne punem oarece întrebări despre viață și noi înșine, însă nu e același tip de lectură.

PS: Dacă și vouă vi se pare că se citește mai mult, ați remarcat și ce fel de cărți se citesc cu mai mult spor? De pildă, aș pune pariu că se vând și se citesc de zor cărți motivaționale. Eu nu sunt un mare fan al genului, pentru că mi se pare că mulți au de fapt o problemă cu voința și nu cu motivația (da, sunt procese psihice strâns legate, dar problematice nu sunt impulsurile momentane ci demersurile de cursă lungă). În plus, prea mulți dintre cititori par să rămână cu impresia că e de ajuns să-ți dorești și o să ți se întâmple sau că atitudinea pozitivă e marea și singura cheie, însă acestea sunt condiții necesare nu și suficiente. Totuși, independent de părerea mea, s-ar părea că sunt destui care au fost inspirați de așa ceva și mult mai mulți care caută genul. Altfel, fără cerere, ar dispărea complet de pe piață, iar realitatea arată contrariul.

Povești Nemuritoare

După ce am dat ieri peste prima carte pe care am citit-o și după ce am mai citit și comentariile voastre, mi-am mai amintit de niște cărți ale copilăriei – volumele de Povești Nemuritoare. Pe astea nu le-am citit eu, dar le-am trăit. Mi le citea tata și nu-mi amintesc decât frânturi de povești, pentru că eram tare micuță. Normal, doar nu mi le citea tata pentru că eram eu leneșă. Pur și simplu nu știam încă să citesc :)

Oricum, rețin că era vorba de povești din folclorul diferitelor țări ale lumii, cu pilde bine ascunse. Au fost printre primele mele… Lecții de viață… Și-mi pare rău că n-am găsit în bibliotecă niciun volum ”pozabil”. Au fost citite atât de mult, încât nu mai e niciuna cu copertă întreagă. Dar parcă arătau cam așa:

 

Mottoul de miercuri 28

Nu cărţile cresc oameni, ci mamele. August Strindberg