Caută
Caută exact așa
Caută în titlu
Search in content
Caută în comentarii
Search in excerpt
Filter by Custom Post Type

Cât de valoroasă e o carte?

Aș spune că pentru unii ar putea fi de-a dreptul neprețuită…

De exemplu, știați că în Kenya există o bibliotecă mobilă, purtată de cămile din Nairobi până la zeci de kilometri depărtare, la comunități nomade? Ideea s-a născut din dorința de a crește rata de alfabetizare din acele comunități (mai ales în rândul fetelor, cărora li se neagă de regulă dreptul la educație, pentru că mamele lor au nevoie de ajutor în gospodărie).

În schimb, noi cam luăm cărțile de bune, ba, unii mai că nici nu prea pun mâna pe ele. Dar alții, se vede clar, fac eforturi și le prețuiesc la justa valoare…

Cărți audio

Țineți minte că v-am scris cândva despre cărțile în format electronic? Vă spuneam și atunci că eu m-am adaptat într-o bună măsură formatului electronic, deși citesc în continuare cu aceeași plăcere și de pe hârtie (mai ales pentru că mirosul de carte e ceva ce nu va putea fi înlocuit niciodată de un Kindle sau de oricare alt dispozitiv similar). Sigur că există, de fiecare parte, și împătimiți care susțin la extrem una dintre variante, dar adevărul este că părem să ne îndreptăm din ce în ce mai mult spre digital (în multe aspecte ale vieții de zi cu zi) și poate că nici elementul ecologic nu e de neglijat. Pe de altă parte, zău, nu-mi pot imagina o lume fără cărți pe hârtie și biblioteci pline…

Însă, pe lângă cele două categorii de mai sus, există și cărțile în format audio. Și nu pot să nu observ că am din ce în ce mai multe cunoștințe care au devenit fani împătimiți ai genului. Eu am avut o singură experiență cu audiobook-urile, respectiv cu:

Bine, a avut marele avantaj că era narată chiar de Neagu Djuvara și informația în sine mi s-a părut foarte interesantă, așa că a fost o experiență cât se poate de plăcută. Numai că am senzația că e un nivel ceva mai superficial de pătrundere a conținutului. OK, e drept, presupun că tuturor ni s-a întâmplat și să citim ceva, dar de fapt să ne lăsăm purtați de gând spre cu totul altceva, iar la final de pagină să ne dăm seama că, deși am parcurs textul, habar n-aveam ce tocmai citisem. Dar asta e ceva ce (probabil) ni se întâmplă destul de rar, iar în cazul informației receptate auditiv e chiar mai ușor să ne pierdem concentrarea și să ne mutăm atenția asupra altui obiect (de fapt, dacă-mi amintesc bine din facultate, chiar suntem construiți să ignorăm o bună parte a stimulilor auditivi și avem un întreg sistem de filtrare). Sau, mai pe scurt, e ca atunci când îți vezi de treabă prin casă și lași televizorul deschis pe fundal – nu ești atent decât dacă e să prinzi vreun cuvânt-cheie interesant…

Voi ce experiențe ați avut cu astfel de cărți?

RO-KIT

Uitați de celebra frunză și de toate celelalte discuții și tentative pentru brandul de țară. Găsiți aici tot ce e neaoș. Chiar sunt 50 de simboluri realiste – și cu bune și cu rele – toate reprezentate în texte fine și ilustrații senzaționale. O recomand cu toată căldura, dar vă avertizez că are esențe tari. Are cuvinte puține și bine alese și ilustrații pe măsură, excelent abstractizate.

Da, bufniței i-a plăcut!

DSC01913

Lectură interactivă

Nu știu dacă-i prea de vreme pentru chestii legate de Crăciun, dar s-a întâmplat să dau astăzi peste simpaticii de mai sus și mi-am amintit de o carte pe care am primit-o ca premiu cândva, în clasele primare. Nu era chiar o capodoperă literară, dar avea un concept interesant: povestea începea cu găsirea unei genți pline cu bani, iar felul în care se desfășura acțiunea în continuare varia în funcție de opțiunea cititorului. Nu mai rețin detaliile, dar erau sigur măcar două opțiuni (fie păstrai banii, fie anunțai autoritățile) și fiecare opțiune te trimitea la altă pagină. Apoi, pe parcurs, acțiunea se bifurca iar în anumite momente-cheie și-mi amintesc sigur că lectura aceea, ca un joc, a fost o experiență foarte plăcută.

Am dubii că aș putea aprecia și astăzi o carte de genul acesta, dar poate că e un exemplu bun pentru categoria lecturi pentru copii.

PS: Astăzi sigur nu reușesc să termin cartea pe care am început-o săptămâna trecută. Până la urmă m-am apucat de The Science of Fear și nu e că n-aș fi avut timp sau că ar fi un volum cu prea multe pagini, dar e genul de lectură la care, inevitabil, te oprești destul de frecvent ca să ”rumegi” informația. Nu știu dacă am să reușesc să vă scriu neapărat ceva aflat de acolo, dar o recomand călduros, mai ales acum, după alegeri :)

A mucegăi sau A se mucegăi

Săptămâna asta am bifat cu succes obiectivul de lectură și am reușit să termin aseară David și Goliat. Nu m-am hotărât încă de ce mă apuc de aici încolo (probabil No logo, pentru că l-am început cândva și nu mai știu de ce nu l-am dus la capăt) și sunt cel puțin două aspecte despre care vreau neapărat să vă scriu pe larg din ultimul volum finalizat, dar azi stau prost cu timpul, așa că va fi scurt și la obiect.

Chiar în ultimele pagini am descoperit un ”se mucegăiește” și, chiar dacă un pronume reflexiv s-ar pierde ușor printre celelate cuvinte (că doar sunt două litere amărâte), mie mi-a atras atenția, pentru că nu m-am mai întâlnit până acum cu forma reflexivă a verbului ”a mucegăi”. M-am gândit imediat la a se risca, dar spre deosebire de cel din urmă, a mucegăi pare să n-aibă interdicție la reflexivitate, deci e corect și a se mucegăi.

Și uite-așa tot afli lucruri mari și mici din fiecare carte care-ți trece prin mână… Spor la citit!

Ce-am învățat săptămâna asta

Țineți minte că v-am instigat la lectură? Ei bine, a fost o săptămână complicată, dar am reușit să termin aseară Roz tranchilizant. V-am mai spus pe parcurs despre una, despre alta și aici și pe Facebook, dar azi începe epoca lui David și Goliat, așa că vă scriu de-a valma ce mi s-a părut cel mai interesant de dat mai departe din volumul proaspăt terminat. Bine, pe alocuri a fost greu să fiu selectivă, pentru că e plină cartea asta de studii, experimente și descoperiri interesante și, chiar dacă unele mi-erau cunoscute din facultate, la final tot mă declar semnificativ îmbogățită. Inclusiv lexical:

Intrepid = (marcat ca livresc) care nu dă înapoi în fața greutăților, care înfruntă pericolul; brav, curajos, îndrăzneț, cutezător.

Carură = formă a umerilor și a spatelui cuiva; siluetă; anvergură.

Obroc = danie; veche unitate de măsură, respectiv un vas mare de formă cilindrică și/sau conținutul său, folosit ca respectiva unitate de măsură sau pentru păstrarea ori transportul cerealelor; coș de nuiele fără fund folosit la prinderea peștilor.

Insidios = (recunosc, îl știam doar pe englezescul insidious) care caută să înșele, viclean, perfid, șiret; termen medical folosit pentru o boală care apare pe nesimțite, fără manifestări vizibile; termen de specialitate folosit pentru un gaz de luptă care își manifestă acțiunea asupra organismului mai târziu.

Tripou = local, stabiliment cu jocuri de noroc.

De asemenea, deși nu le-am găsit nici în DEX și nici în DOOM (probabil pentru că tind să fie mai degrabă termeni de specialitate), am descoperit și conceptul de aptronim (un nume care i se potrivește foarte bine celui care îl poartă), respectiv ideea de nume disfluent (să-i zicem un nume dificl de pronunțat). A, și dacă tot vorbim despre nume, poate o să vi se pară și vouă interesant că Viaceslav Voronin, al cărui nume înseamnă ”sclav” în limba rusă, a decis, împreună cu soția sa Marina, să-și scutească fiul de asocieri nefericite cu numele, așa că l-a numit BOHdVF260602, un acronim pentru ”Biological Object Human descendant of the Voronins and Frolovs, born on June 26, 2002”. Mă rog, nu prea l-au lăsat autoritățile să-l declare așa, oricum îl strigă ”Boch (pronunțat aproximativ Bociîi)” și e foarte discutabil dacă asta îl va scuti de neplăceri sau din contra, dar e interesant de citit întregul context și de văzut cum ne influențează viața numele pe care le purtăm.

Bonus, am aflat că s-ar putea să fie o idee bună să renunțăm la pixul roșu pentru corecturile școlare și, complet fără legătură (sau nu?), mi-am clarificat originile celebrului efect al fluturelui (mi-era cunoscut conceptul, dar nu știam că ar fi creația lui Lorenz).

Voi ce ați citit în ultima săptămână? Ce merită împărtășit?

Șalanger

Heh, cu ”challenger” mă tachinează tata de fiecare dată când jucăm table împreună (e unul dintre ritualurile noastre, bine împământenit încă de când eram prin clasa a VIII-a). Dar nu m-am gândit niciodată că l-am avea și-n limba română.

Întâmplarea a făcut să dau peste șalanger în Roz tranchilizant, așa că am investigat. L-am găsit doar în DEX, marcat ca variantă, însă am descoperit cu oarece mirare că în DOOM îl găsiți cu drepturi depline pe challenger.

PS: Pentru cei care poate nu joacă table cu figurile paterne, să rămână consemnat că challenger se referă la un ”sportiv care, în urma unei întreceri preliminare, a obținut dreptul de a-și disputa un titlu de campion în meci direct cu deținătorul titlului.”

Instigare la lectură!

Nu mai știu dacă v-am mai povestit, dar în 2012 îmi propusesem să citesc în fiecare săptămână câte o carte. Îmi dădusem seama pe la finele lui 2011 că pierd mult din timpul meu liber cu prostii și parcă nu prea mai cresc, iar asta se putea schimba (relativ ușor) dacă îmi reorganizam un pic sistemul de priorități. M-am ținut de chestia asta și n-a rămas în stadiul promisiunilor-clișeu de final/început de an (știți voi, cele cu ”mă duc la sală”, ”mă las de fumat” etc., veșnic începute și nerezolvate). Chiar mi-am îndeplinit cu succes obiectivul.

Doar că, probabil așa cum știți deja, obiceiurile bune se cultivă greu și se pierd repede (spre deosebire de năravuri, care se asimilează cu spor și de care scapi cu mare greutate). Așadar, în 2013, când s-a și întâmplat să mi se aglomereze destul de mult programul față de anul precedent, mi-a scăzut drastic rata de lecturi și nici anul ăsta nu mi-am revenit complet. OK, sunt încă departe de performanțele ministresei culturii din Franța, dar tot departe sunt și de misiunea ”o carte pe săptămână”.

E drept, cred că a devenit ușor nerealist obiectivul acesta, dar sigur îmi pot reorganiza timpul liber pentru a mă apropia cât mai mult de scopul auto-impus în 2012. Așadar, reîncep auto-revoluția cititului și primul volum din lista mea este Roz tranchilizant (Adam Alter, Editura Publica). Să nu vă pripiți să judecați cartea după copertă, pentru că abia am ajuns la pagina 50 și deja mi-am notat câteva cuvinte noi și destule idei interesante (da, aș zice că îmbogățirea lexicală și informațională sunt primele două mari beneficii ale cititului). Am să vă scriu despre fiecare în parte, căci știți deja că-mi place să împărtășesc cu voi noutăți lexicale și concepte provocatoare, dar încep cu ceva direct legat de titlu – ideea de ”roz bombon”.

Sunt sigură că vă e cunoscută expresia și presupun că fiecare avem o anumită repezentare a nuanței cu pricina. Dar primul meu impuls a fost să investighez dacă e corect ”bombon” sau ”bonbon”. Sigur, n-am niciun dubiu că regula neaoșă este ca n să se transforme în m înainte de b sau p, dar tot regula asta are și excepții, în general pentru cuvinte obținute prin compunere. Ei bine, teoretic, am descoperit că nu avem, nici în DEX și nici în DOOM, niciuna dintre forme. Doar bombon apare într-un dicționar al anilor ’80 și e definit ca variantă pentru bomboană (la rândul său preluată din limba franceză – bonbon), iar eu l-aș suspecta că, la vremea lui, a fi fost un fel de furculision, născut din moda ”romcezei” (rudă de specie cu ”romgleza” zilelor noastre, dar mutație născută din încrucișarea fandosită a francezei cu româna, fenomen care a marcat și el din plin o anumită epocă).

Oricum, cert e că, oficial, n-avem nici bombon și nici bonbon. Însă ar fi la fel de adevărată povestea asta și pentru alte nuanțe celebre (doar la roz dacă mă gândesc îmi mai vin în minte măcar două: fuchsia și magenta, niciuna prezentă în DOOM). Așa că tura asta, motivată și de Cicu (cititorul nostru care mereu mă ceartă că mă cramponez prea mult în dicționar), aleg să susțin ”rozul bombon” (să fie cu m, dacă așa ne e regula), cu atât mai mult cu cât descopăr că pare să aibă efecte interesante asupra psihicului. Dar despre asta vă povestesc altădată…

Leapșa cu lecturile

Cei care aveți un cont activ pe Facebook sigur ați remarcat provocarea cu cele 10 titluri care i-au marcat pe unii și pe alții. Mie mi s-a părut o idee drăguță, chiar și prin simplul fapt că e o acțiune care vorbește despre cărți. E o gură de oxigen în marea de distribuiri de pisicuțe, citate plate, poze cu biănci și titluri de genul ”N-AI SĂ CREZI CE […]!!!”. Sigur că sunt destui care au pus în lista aia și titluri pompoase doar ca să pară nu-știu-cum, chit că n-au avut mari influențe asupra lor cărțile cu pricina. Ba, nici nu m-ar mira să fie destui și din categoria celor care n-au prea citit mare lucru în viața asta, dar s-au lăudat cu ”lecturi grele”. A, mai sunt și cei care se opun din principiu la orice acțiune ”de masă” (apropo, dacă simțiți nevoia s-o și spuneți răspicat de fiecare dată, se cheamă că cereți cel puțin la fel de multă atenție ca oricare dintre cei care participă și epatează cu asta).

Însă, per ansamblu, eu cred că a fost un demers util și cred că, cel puțin cititorii constanți, s-ar putea să se fi îmbogățit cu câteva titluri bune de studiat în viitorul apropiat. Pentru mine așa a fost și mi-ar plăcea să mai adun idei de lecturi, așa că lansez o provocare deschisă oricui dorește să o accepte.

Lista mea de 10 lecturi marcante (poate spre dezamăgirea unora) nu e ticsită de Kant și Kafka, ci arată exact așa și e ordonată aproximativ cronologic:

*0. Frații Grimm – Povești – nu știu dacă-și are locul neapărat în lista asta, dar pentru mine a-nsemnat ceva, pentru că (la 8 ani) a fost prima carte pe care am citit-o integral în viața asta

1. Lewis Caroll – Alice în Țara Minunilor (prima carte pe care am împrumutat-o de la bibliotecă, parcă prin clasa a II-a)
2. Calistrat Hogaș – Pe drumuri de munte (lectură de vară, prin clasa a IV-a, cu o amintire vie, din balcon, spre asfințit, citind și uitându-mă exact la munții care l-au inspirat pe autor)
3. George Călinescu – Enigma Otiliei (de aici mi-a rămas mie-n cap că femeile, într-o anumită formă, trăiesc doar până la 25 de ani :))
4. Emil Cioran – Pe culmile disperării (da, liceul e o perioadă complicată, iar ideile de genul ”simplul fapt că exist dovedește că lumea asta n-are niciun sens” se potriveau de minune cu tumultul interior al acelor vremuri)
5. George Orwell – 1984 (o lectură lungă și intensă, pentru că n-ai cum să nu te oprești des din citit ca să-ți pui fel de fel de întrebări)
6. Aldous Huxley – Minunata lume nouă (da, 1984 îmi trezise apetitul pentru distopii :D)
7. Bob Garfield – Publicitatea după Garfield (pentru că, deși nu mi-am dat seama la vremea lecturii, o bucată sănătoasă din actuala mea activitate profesională există astăzi grație influenței sale)
8. Dan Hill – Emotionomics (cartea care m-a convins iremediabil că orice decizie pe care o luăm e, întâi de toate, emoțională)
9. Nicholas Carr – Superficialii (m-a surprins cât de rapid și profund ne-a schimbat Internetul!)
10. James Gleick – Informația (o lectură complexă și complicată, dar e volumul din care am rămas cu cea mai mare cantitate de informație nouă față de orice altceva am mai citit)

*Pentru că trebuia să mă opresc la un titlu anume, Stephen King și Colin Forbes n-au putut să intre în listă, dar am citit sute de pagini scrise de ei și încă n-am găsit vreo scriere care să nu-mi placă.

PS: O formă simpatică de mișto la adresa acestei acțiuni găsiți aici. E un top al cărților ”pe care le-ai început, dar nu le-ai terminat niciodată”.

PPS: Și discuția pe care a inițiat-o Arhi poate fi interesantă. Eu nu sunt neapărat de acord și cred că, oricâți ani ai avea, se poate întâmpla ca un ceva exterior (de ce nu și o lectură?) să atingă exact ce trebuie, la momentul potrivit, și să schimbe cursul lucrurilor. În plus, provocarea asta nu limita lista la cărțile citite recent. De fapt, dacă mă uit bine la lista mea, aproape jumătate sunt lecturi din adolescență. În rest, lecturile recente parcă se filtrează mai mult după criteriul ”interese profesionale”, iar beletristica își face loc mai greu.