S-a întâmplat ca săptămâna asta să mă gândesc mai mult la expresia „a se întoarce cu roțile în sus” și mi-am amintit așa, ca prin vis, că parcă am auzit pe cineva spunând cândva aceeași expresie în forma „s-a întors cu roatele în sus”. Așa că m-am îndreptat spre DEX, gândindu-mă că, poate, forma de plural roate ar fi o formă veche sau regională.

Parțial am avut dreptate. Da, forma de plural roate există și e, într-adevăr, una învechită, dar nu prea are legătură cu treaba aia circulară la care ne gândim prima dată când spunem roată. În schimb, am descoperit că roată se referă și la o „unitate militară cu un efectiv aproximativ egal cu cel al unei companii”.

Sigur, în rest rămâne cum știați – roți este forma corectă de plural pentru orice seamănă cu:

file7381281130673