O vreme am scris în fiecare vineri despre regionalisme, dar am renunțat, pentru că nu păreați să fiți interesați în mod deosebit de categoria cu pricina. Însă azi insist, că prea m-am îmbogățit în ultimele două zile :)

Așadar, să fie și pentru cultura voastră generală:

Pestelcă = șorț de pânză sau de postav pe care-l poartă femeile peste rochie; în fine, uneori cică-l poartă și bărbații și mai are încă un sens nautic – bucată de pânză dreptunghiulară prinsă cu o latură de verga unei corăbii, care servește la păstrarea la adăpost a burții velei, când aceasta este strânsă. Pe scurt, să zicem că-i șorțul pe care-l vedeți la mulți dintre producătorii autentici (mai degrabă trecuți de o anumită vârstă) din piețe. Știți voi, ăla în care-și țin banii.

Bâl = (sau băl) blond, bălai.

Chipăruș = ardei iute.

Răsărită = floarea-soarelui.