Cred că am fost printre puținii care n-au optat pentru modulul de psihopedagogie din facultate, dar eu am vrut să fiu 100% sigură că n-am să fiu tentată la un moment dat, prin cine știe ce circumstanțe financiare nefericite, să ajung la catedră. Nu mi-am dorit niciodată să devin profesor și nu cred că aș fi un profesor bun, iar asta nu pentru că mi-ar lipsi neapărat răbdarea sau alte abilități necesare, ci pentru simplul fapt că știu sigur că n-aș face-o din toată inima. Și mă întreb câteodată dacă-și pun suficient de mulți problema așa.

De fapt, am văzut cu ochii mei că pentru unii învățământul e soluția de avarie și o vreme fac asta strict pentru bani, așa mic și chinuit cum e salariul ăla. Ba, mai mult, din inerție, sunt destui care rămân la catedră până la pensie, acri și frustrați că n-au mai schimbat macazul și-și mai varsă oful din când în când pe cei din bănci. Eu, în schimb, mă gândesc mereu că e o meserie cu un grad enorm de răspundere și mi se pare de-a dreptul distructiv să practici asta în termeni de ”ziua trece, leafa merge”. Efectiv modelezi oameni și mentalități și, cine știe, poate chiar și-o vorbă aruncată-n vânt ajunge să schimbe destine. Adică, serios, câți oameni nu dezvoltă aversiuni față de materia X pentru că le-a fost antipatic profesorul? Cred că am pățit asta cu franceza și azi îmi pare rău. Sau pot să vă dau, culmea, un exemplu cu psihologia – dacă nu mi-aș fi dorit cu ardoare să fac asta de prin clasa a VII-a și-ar fi fost să-mi fac o părere bazată strict pe orele din clasa a X-a, astăzi aș fi fost sigur-sigur absolventă de altceva.

Bonus, de câțiva ani pare să fi apărut și specia aia de profesor care-și condiționează notele de la clasă de prezența la meditații și fluxul de bani aferent (de fapt, vreau să cred că am înțeles greșit povestea cuiva care-mi spunea că, mai nou, și-n clasele primare are cel mic de suferit dacă nu merge la ”after-school”-ul învățătoarei).

Însă eu nu vreau să mă gândesc așa la profesori. Port un mare respect pentru breasla asta și cred că, la fel ca-n fiecare domeniu, cei din categoria de mai sus sunt mai degrabă excepții, iar majoritatea își fac treaba destul de bine. Și mai sunt, la extrema cealaltă, oamenii care au cu adevărat har și fac performanță. Despre cei care m-au marcat pe mine v-am mai scris aici, însă astăzi vă scriu asta mai degrabă cu gândul la domnul Mircea Nedea, despre care am aflat aseară: