Nu săriți cu pietre! Discutăm :). Și discutăm pornind de la articolul de aici.
Încep prin a vă spune că eu îl urmăresc constant pe Alexandru Negrea, parțial pentru că activitatea mea profesională se intersectează des cu specializarea lui, dar mai ales pentru că în general împărtășește cu restul lumii conținut interesant. Iar articolul spre care v-am trimis mai sus nu face excepție. Doar că, tocmai pentru că-i urmăresc activitatea, n-am putut să nu observ că a stârnit oarece discuții alegerea lui de a publica acest articol cu paragrafe în română și secțiuni în engleză. Dacă am înțeles eu bine, motivele pentru care a ales să facă asta se leagă de faptul că traducerea ar fi putut să denatureze puțin conținutul și-apoi e practic un citat pe care l-a redat ca atare.
Din punctul meu de vedere, sigur că era preferabil ca ideile să fie exprimate integral în limba maternă și, între noi fie vorba, nu mi se pare neapărat că expresiile folosite acolo n-ar fi putut să fie traduse (și adaptate) în română cu abateri minime. Iar dacă e să luăm în calcul aspectul cultural și potențiala denaturare, riscul cred că există oricum prin faptul că piața muncii arată altfel la noi și, în general, că percepem niște lucruri destul de diferit. Deci chiar dacă citim în engleză informația tot s-ar putea să ne spună altceva decât i-ar spune celui din cultura-mamă a studiului. Pe de altă parte, să nu uităm că vorbim despre un mediu destul de informal și, mai mult, despre un domeniu care e destul de predispus la englezisme, chiar și pentru simplul fapt că e foarte nou și mai dinamic decât par dicționarele noastre să poată digera…
Așadar, eu una sigur aș fi tradus (și adaptat) partea în engleză și presupun că mulți dintre cei care ajungeți cu regularitate aici ați fi gândit ca mine. Dar există condiții în care vi s-ar putea părea justificat un amestec lingvistic (și țineți cont că v-am întrebat în termeni de ”justificat” și nu ”corect”)?
Aș zice că depinde pentru cine scrii. Dacă îi _excluzi_ pe cei care nu te pot urmări, e OK. Dar dacă îți pui textul undeva în public, iar cei care _ar trebui_ să-l poată urmări nu o pot face, atunci nu-i decît lipsă de bun simț.
Bine, în cazul ăsta punctual probabil că oricum se adresează unui public tânăr cunoscător de engleză. Dar argumentul ăsta că te-ar putea urmări n-ar merge și pentru cei care scriu, de exemplu, k în loc de ca?
păi, ăștia care scriu cu k în loc de ca sînt urmăriți pe forumuri și bătuți cu tastatura virtuală în freză 😀
cît despre materialul din link, cred că autorului postării i-a fost pur și simplu lene să traducă. nu e nimic în textul ăla care să sufere denaturări la traducerea în română, nu-s termeni noi-și-dinamici care să n-aibă echivalent la noi. ntz. figuri buftelenistice.
Pare pur si simplu din comoditate, a luat o statstica de afara si a publicat-o ca atare. Pe mine unul nu ma incanta, dar nici nu pot spune ca ma deranjeaza.
Off-topic: In alta ordine de idei, interesant articolul.
Cred că sufăr de un sindrom pe care l-aș numi „prea mulți ani pe internet”. De multe ori mă grăbesc să scriu un articol ca să fiu eu primul care aduce știrea. Alteori sunt prea comod.
În timp am învățat și că oamenii mai degrabă scanează articole decât să le citească integral, așa că uneori sunt prea concentrat pe subiect și pierd din vedere detalii de genul ăsta.
În cazul de față nu m-am gândit nicio secundă că combinarea celor două limbi ar putea genera un articol-dezbatere 🙂
Mulțumesc pentru aprecieri și sugestii. Mă ajută mult
@Alex: gîndește-te o secundă cum ți s-ar părea un articol similar dacă în loc de engleză ar fi chineză sau altă limbă _pe care nu o cunoști_ [de loc].
Pentru cineva care nu cunoaște engleza, textul tău apare _exact_ în felul acela.
Știu că mediul business (poftim!) abundă de englezisme. Dar totuși… 🙂
Alex, mulțumim și noi pentru intervenție 🙂
Noi CAM TOTI scriem cel putin bi- (daca nu multi-) lingv – incepand cu „etc”, „sic”, „NB”* si „PS” si terminand cu week-end, service, lol, brb etc…
(Te-ai exprimat neclar / la modul general si eu profit fara pic de rusine.)
* Ca acronim de la „Nota bene”, nu de la „noapte buna”.
Victor, propune-mi alt titlu și-l schimb cu plăcere 😛
Păi de tinerii (nu numai adolescenți, deci fenomenul e laaarg răspândit) care introduc cuvinte precum ”right?” în loc de ”nu-I așa?”, ”by the way” (în cel mai rău caz ”btw”) în loc de ”apropo”, ”cute” în loc de ”drăguț” ș.a.m.d în fraze scrise în ROMÂNĂ, ce să mai zicem? 🙂 Mie mi se pare mai grav decât isprava lui Alexandru, care poate n-a avut chef să traducă, zic și eu.
@Bianca: iarăși aș zice că depinde de context/audiență. Între ei, doi sau mai mulți oameni sînt absolut liberi să folosească orice limbaj doresc și/sau le place. Dar cînd te adresezi unui _public_ – și mai ales dacă publicul ți-e pînă la un punct necunoscut, iar accesul la „scenă” e liber, parcă-parcă se schimbă un pic lucrurile. Poate tre’ să iei în seamă că ce spui acolo citește și vecinul de scară, și seful de la servici, și colegii de la precedentul loc de muncă, și profesoara care ți-a fost cel mai dragă, și părinții, și copiii, și bunica… Ba uneori chiar și prietenii la care te-ai gîndit cînd scriai 🙂
@Cicu Bine, e adevărat şi asta, însă am vrut să accentuez ideea că se poate şi mai rău decât ce-a făcut Alex. Să postezi un studiu ce-a fost scris în engleză fără să te gândeşti, probabil, la o „tulburare” a integrităţii limbii române e una şi să îţi baţi joc de limba ta, practic, alăturând cuvinte din alte limbi doar ca să fie mai şmecher (că de, limba română „nu e cool”) e alta.
În ce priveşte respectul faţă de public, cred că necunoaşterea limbii engleze de către anumiţi utilizatori ar fi singura problemă. Totuşi, mă îndoiesc că există mulţi oameni tineri care vor să se angajeze şi nu ştiu engleza.
măi, fără supărare, nu m-aș grăbi să iau lecții de marketing de la un blogger care dă o astfel de dumă la capitolul comunicare 🙂
Bianca: „…să îţi baţi joc de limba ta, practic, alăturând cuvinte din alte limbi…”
Poate ca nu-mi mai aduc eu bine aminte (a trecut de atunci MULT timp, iar mie memoria a inceput sa-mi slabeasca, sa-mi „dea rateuri”), da’ nu nu invatasem eu oare ca imprumutarea din alte limbi era (si este) una dintre principalele cai de adoptare a neologismelor, deci de imbogatire continua a limbii vii? „Pe vremea mea” parca asa invatasem – si chiar si logica mea imi da dreptate memoriei. Ba parca PANA SI DUMNEATA pari sa-mi dai dreptate (practic), acceptand (implicit) punerea in aplicare a acestui principiu – odata ce in precedentul dumitale comentariu scrisesesi „…introduc cuvinte precum […] ”by the way” (în cel mai rău caz ”btw”) în loc de ”apropo”…”, avand in vedere ca NICI „apropo” (oferit drept termen de comparatie pozitiv pt a contrasta cu barbarismul considerat negativ) nu este (nu era) un cuvant neaos romanesc atunci cand a fost imprumutat din franceza, imprumut care A FOST facut, desi in limba romana EXISTA deja sintagma (e drept, mai lunga) „fiindca veni vorba”. Si aceasta sintagma inca exista in fondul lexical, da’ bagsama dumneata nu pe ea ai preferat s-o oferi ca termen de comparatie pt neologismul neconfirmat (englezismul – care inca e barbarism, nefiind inca acceptat „oficial” in limba romana), ci neologismul (frantuzismul) intrat in limba romana pe exact aceeasi cale (cu binevoitorul concurs al „bonjuristilor”)…
Tot Bianca: „…mă îndoiesc că există mulţi oameni tineri care vor să se angajeze şi nu ştiu engleza.”
1. Esti CONVINSA de ceea ce spui? (Probabil ca ai in vedere doar mediul familiar dumitale – probabil un mediu urban (ba chiar de oras mare, nu de orasel din fundul provinciei), si anume partea educata a locuitorilor sai (probabil titrati), neglijand imensa masa a „amarastenilor” „de la tara” (asta insemnand in acest context nu locuitorii instariti ai localitatilor rurale (quasi-urbanizate) suburbane, ci sate indepartate, probabil fara legatura „comoda” (tren, autobuz etc) cu restul lumii. (Mai sunt destule localitati de unde ca sa pleci tre’ sa mergi pe jos (sau sa fii dus cu vreun cal sau cu vreo caruta) cateva ore (multicei kilometri) pana la cel mai apropiat mijloc de transport in comun accesibil.) Ba ii neglijezi pana si pe defavorizatii din marile orase, cei din mahalale (si prin acest termen ma refer la „materialul uman” care traieste in ele (inclusiv – dar nu exclusiv – „minoritari”), nicidecum la pozitia geografica (presupusa – uneori in mog fals, gresit – a fi neaparat periferica) orasului (NU cei – in general relativ instariti si aproximativ educati – din „banlieux”, din cartierele rezidentiale care au inceput sa „creasca” in jurul oraselor mari). Dac’-ai sti printre amarasteni CATI sunt care nu cunosc engleza (NICI ALTE limbi) (oricum – nu suficient pt a putea citi fluent – si intelege – un text amplu).
2. Dumneata consideri ca acel articol ar trebui sa fie accesibil numai oamenilor TINERI doritori sa se angajeze (sa obtina sfaturi despre CUM sa-si „caute de lucru” intr-un mod cat mai eficient), nu si varstnicilor? Crezi ca printre acestia din urma nu exista doritori sa se angajeze undeva care au nevoie de „tutorizare”, ca ei deja stiu totul?
Emi: TITLUL mi se pare OK – permite cititorului sa-si faca o prima impresie (generala, „din avion”) aproximativa asupra subiectului prezentat / dezbatut in articol, si e suficient de sugestiv pt cine cauta, dar – in opinia mea – IN TEXT n-ar fi fost rau sa apara precizarea (sau macar sa fie cumva sugerata ideea) ca este vorba despre portiuni ample de text in limba straina, nu doar de cate-un cuvant (sau cate o expresie, eventual un scurt citat) ici-colo prin textul in limba romana.
@VictorCh: Vorbim deocamdată de simple cuvinte în engleză ce nu au absolut nicio legătură cu româna. Consider că cele menționate de mine nu pot fi numite împrumuturi (decât dacă te referi la un posibil sens neoficial, acela de a fi împrumutate, și chiar ăsta e cuvântul, de către tineri ce au prins dragoste de limbă engleză, întrucât, firește, e întâi și întâi limba în care sunt cântate versurile melodiilor lor preferate, limba care e mult mai ușoară decât rusa părinților sau oricare alta și, vorba aia, e ușor de prins din zbor și multe alte motive.) Mie, cel puțin, mi s-ar părea stupid să iei 20 de cuvinte sau mai multe dintr-o limbă si să le introduci, că așa vrei tu, în limba ta maternă. Așa, fără nicio schimbare la nivel fonetic măcar. Știi, măcar să nu te facă străinii hoț de-a binelea după aceea. Glumesc.
Cu apropos-ul acela ai dreptate și îmi cer scuze pentru prostul exemplu pe care l-am oferit, contrazicându-mă singură în această privință. E atât de des folosit încât mai că zici că-i de-al nostru. Uite, acest cuvânt era necesar în limba noastră, pentru că e o cale mai scurtă de a zice tradiționalul ”că tot veni vorba”. Așa cum ziceam, eu nu zic ca vocabularul limbii române să nu rămână unul care se îmbogățește în permanent prin împrumutări, dar cele de care am mai amintit sunt aproape inutile și, cred eu, de prost gust, oricât ai suci-o.
@VictorCh: În ce privește cunoașterea limbii engleze la angajare, desigur că I-am (i în loc de l aici, tastatura nu-mi permite să scriu altfel decoamdată) luat în calcul și pe cei care nu cunosc limba și care nu au posibilități s-o învețe. Așa cum am zis, sunt destule firme care cer limba engleză (și nu mă limitez la aria familială, pentru că nu suntem în perioada anilor în care engleza abia-abia își făcea loc) și destui oameni care știu engleza, iar asta nimeni nu poate contesta în ziua de azi. Totuși, reprezintă o realitate faptul că cei de la sate, din suburbii, din localități uitate de lume nu-și permit, de cele mai multe ori, să învețe prea multă carte și, prin urmare, vor trebui să muncească fizic (există și excepții, evident, dar destul de puține). Desigur, eu m-am referit la oamenii care vor să muncească intellectual și marile firme cer engleza, dar nu numai ele. Nu zic că un tânăr dezghețat venit din zonele pe care le-ai menționat nu poate lucra aici, Doamne ferește. Nu peste tot se cere engleza sau limbi străine, în general. Dar de aceea am zis ”mulți” și nu am zis ”toți” tinerii. E adevărat, am avut în minte imaginea de ansamblu a celor care au avut șansa să învețe, însă m-am gândit și la cei care nu au avut-o, să se înțeleagă. Cei care trăiesc în oraș trebuie să fi prins o boabă de engleză, pentru că, totuși, nu ți se cere s-o știi avansat peste tot pe unde vrei să lucrezi, dar s-o știi cât de cât. Valabil, cred, pentru orice alte limbi străine.
Evident, evident și din nou evident că sunt diverse cazuri. Repet, am zis mulți. Pentru că-i vezi pretutindeni, lucrând în nu știu ce domenii. Eu n-am dat cu presupusul.
Răspunzând la ultima întrebare, recunosc, iar am dat-o pe generalizări. Tinerii (nu mă refer numai la cei de 20 de ani, ci și cei de 40) sunt cei mai interesați să se angajeze. După această vârstă, mi se pare că sunt prea puțin interesați să-și schimbe locul de muncă, presupunând că n-au rămas șomeri toată viața. Din nou, cazuri și cazuri. Nu pot, oricât ai vrea, să le cuprind pe toate. Și generalizez, sperând că nu greșesc cu mult.
„…limba care e mult mai ușoară decât rusa părinților…”
REGULILE limbii engleze SUNT intr-adevar mai usoare decat cele din MULTE alte limbi, dar asta nu inseamna ca si limba insasi ar fi mai usoara, odata ce mai mult de un sfert din cuvinte reprezinta EXCEPTII de la reguli (pe un criteriu sau altul: la pronuntie, la formele timpurilor, la formarea pluralului etc).
„Nu peste tot se cere engleza sau limbi străine, în general.”
…iar multe firme care CER (obligatoriu sau preferabil) o limba straina pt anumite posturi (care de regula pretind minimum studii medii, daca nu chiar superioare) nu au aceeasi doleanta pt posturile „modeste” – sa zicem oameni de serviciu, sau incarcatori-descarcatori…
„…presupunând că n-au rămas șomeri toată viața.”
Da’ DE CE sa nu presupui (spre ex) ca au ramas someri la 50+? Sau ca (dintr-un motiv sau din altul – spre ex ca sa fie aproape de copii si nepoti, sau pt ca locuinta precedenta a fost distrusa de un incendiu, o inundatie etc) s-au mutat (cu totul, cu domiciliul si toate bunurile) in alta localitate (poate in alt colt de tara)?
Da, dar o limbă pare mai uşoară şi atunci când o auzi aproape peste tot şi te „lipeşti”, măcar cât de cât, de ea (uite, când eram la grădiniţă şi auzeam pentru prima oară vorbindu-se engleza nu eram deloc atrasă, ba chiar îmi amintesc perfect cum stăteam în băncuţa mea şi mă uitam ca la chineza pe tablă; dar tot auzind-o şi văzând că sună plăcut, are o gramatică relativ uşoară ş.a.m.d, mi-am zis de ce nu? Am calea liberă să învăţ alte tot atâtea limbi câte aş fi vrut dacă n-ar fi existat engleza; am vrut să învăţ la un moment dat germana, dar nu m-a făcut nimic să-mi placă limba; la mine nu ţine dragostea la prima audiţie sau măcar vedere) Există şi excepţiile de care vorbeai, dar asta n-o face cu mult mai grea şi nici nu sunt imposibile de învăţat, să fim serioşi. Poate de aceea sunt unii copii care o învaţă încă de pe la 3-4 ani. Nu ştiu în ce măsura ar învăţa la fel de bine rusa.
Bineînţeles că nu au aceeaşi doleanţă, de fapt pe niciunde nu este prea mare (mă refer la companii mari sau nu numai), dar asta nu înseamnă că nu există. Cel puţin de oamenii de serviciu are nevoie cam toată lumea, chiar dacă nu asta e considerată a fi ultima problemă.
Am zis clar că un om poate să-şi schimbe locul de muncă la 50+ de ani, dar mă gândeam că nu sunt multe cazuri, dar desigur că ele există, nici n-am insinuat asta. Tocmai de aceea am zis că sunt cazuri şi cazuri.
„…sunt unii copii care o învaţă încă de pe la 3-4 ani. Nu ştiu în ce măsura ar învăţa la fel de bine rusa.”
Pe CE vrei sa punem pariu ca TOTI (ma rog – quasi-toti, ca or fi si la ei idioti, cretin, retardati etc) copiii din Rusia invata FOARTE bine limba rusa (CEL PUTIN la nivel elementar) INAINTE de varsta mentionata de dumneata? 😛
In rest – ai dreptate: depinde de circumstante: m-ar mira sa invete (in copilarie) prea multa engleza (sau vreo oarecare ALTA limba straina (in afara de a sa materna) – macar una) vreun puradel (prescolar) al vreunui rrom (sa spunem) de la Salubritate si care locuieste in fundul cartierului etniei respective, pe cand eu in copilaria mica am avut un vecin si bun prieten (traieste, e in tara – ba chiar in oras – da’ (nu stiu de ce) nu mai tinem legatura – DE MULT) – evreu maghiar din familie mediu instruita si mediu situata social si economic – care ATUNCI (PANA IN adolescenta) a invatat (BINE!) – practic in paralel – O GRAMADA de limbi straine, nici nu mai stiu cate: a fost la gradinita (daca bine imi amintesc) in maghiara, in paralel mergand (la sinagoga) la cursuri de religie „in limba lor” (habar n-am daca acolo se vorbea in ebraica sau in idis – sau in ambele) si TOT in paralel „luand ore particulare” de (daca nu ma insel) franceza, clasele elementare le-a facut (parca) la scoala sarbeasca, in paralel continuand „in particular” franceza si incepand engleza, gimnaziul si liceul – la liceul german (continuand cu engleza in particular)… Nu stiu daca nu am incurcat eu ordinea, dar minimum ACESTE limbi le invatase. NA! CA uitam: plus rusa, pe atunci obligatorie la scoala. (SI EU o vorbeam fluent, desi la nivel scolaresc…)
Reamintesc: am copilarit in Timisoara (intr-un cartier… plebeu, aproape de limita sa cu unul elitist), or in orasul nostru PE VREMEA AIA – erau licee (de stat) in romana (firesc – multe), in maghiara, in germana si in sarba (principalele nationalitati conlocuitoare de la noi, care atunci erau bine reprezentate numeric) – cate unul – licee care aveau si cursuri „generale” (gimnaziale) in aceleasi limbi si erau precedate si de scoli elementare in acele limbi (nu doar cate una). Nu-mi amintesc (daca oi fi stiut vreodata) daca exista si liceu evreiesc (de stat) – desi si ei erau multi atunci – dar stiu ca scoli PRIVATE (sustinute de comunitatea lor locala) erau (nu stiu pana la ce nivel). Si mai erau (pe langa bisericile fiecarei natii) macar cursuri (nu stiu daca si scoli propriu-zise) de religie a natiei respective, in limba acesteia.
Pe langa asta, in „gaşca” noastra de copii (alcatuita pe criteriu… topografic: locuiam aproape unul de altul, si cu o distanta considerabila intre grupul nostru de imobile si urmatoarele constructii locuite) erau la acea vreme nu mai stiu cati (parca vreo sapte) romani, doi evrei (unul „evreu maghar” – prietenul meu bun), vreo trei-patru unguri, vreo doi nemti (şvabi), un sarb sau doi, doi tigani (frati) si (CULMEA, atipici pt Timisoara) doi frati turci (veniti cu ocazia „inacarii” Ada-Kaleh-ului – cu mult inainte, de cand se zvonise ca urma sa se intample). PUTINI dintre noi nu (macar) intelegeau elemente din toate limbile lor, ale fiecaruia (mai putin limba turca, ei intrasera ulterior in gaşca (atunci venisera) si s-au adaptat oarecum, desi erau mai rezervati) – pana si din „rromanes” stiam (unii dintre noi) cateva cuvinte. Majoritatea noastra puteam sa si vorbim (macar la nivel elementar, rudimentar – ceea ce ne interesa pe noi atunci la joaca) macar cateva (daca nu toate) aceste limbi, si nu era o raritate ca de undeva din extrema (sa zicem) stanga sa se strige ceva in UNA dintre limbi, cineva de la mijloc sa retransmita ideea strigand-o intr-o a doua limba iar destinatarul, din extrema dreapta, sa raspunda intr-o a treia limba, procesul reluandu-se in sens invers. ACUMA ma gandesc CAT de ciudata trebuie sa-i fi parut treaba asta vreunui eventual „spectator” neutru in trecere pe langa noi…
Hm, il uitasem – mai era in gaşcă si-un bulgar… Da’ (nu mai stiu de ce) bulgara n-am invatat-o (cred) niciunul…
N-am zis că limba rusă e o limbă imposibilă, aşa cum cred că ai înţeles. Copiii din Rusia învaţă rusa aşa cum învăţam şi noi româna. O auzeam vorbind-o părinţii, fraţii, surorile, vecinii. Tocmai asta ziceam, o limbă e cu mult mai uşor de învăţat când te „înconjoară”.
Uite, faptul că acei copii din grupul tău erau de naţionalitaţi diferite ţi-a permis să le înveţi limbile, pentru că bănuiesc că le auzeai aproape mereu vorbite.
Păi preşcolarii români ce rusă să mai audă? Nu, gata, acum e engleza. Cântecele şi joculeţe în engleză.