Ce am învățat eu din primele perle de anul ăsta? În primul rând, mi-am dat seama că generația asta e foarte sensibilă. De exemplu, un elev a fost pur și simplu “cuprins de inimă de personajul Mara“. Un altul “nu are o carte preferată dar a fost impresionat de abecedar, din care a învăţat primele litere, dar şi primele poezii” și chiar și așa pare să fie mai interesat decât cel care susține că “eu şi cartea suntem două zări foarte îndepărtate“.

Poate că e normal ca lucrurile să stea așa dacă ei consideră că “relaţia profesor-elev e un amestec năstruşnic de sentimente“, iar “conflictul dintre profesor şi elev ajunge şi la vărsare de sânge“. Însă chiar și atunci când nu-l ai la inimă pe cel ce îți ghidează pașii, autorul și opera te pot cuceri. De fapt, „autorul îmi prezintă ca să văd nişte imagini auditive şi nu numai” și tocmai prin acest procedeu “Ion Creangă ne-a adus în faţă punguţa cu doi bani în care a învins binele“. Dar binele e mână în mână cu dragostea și chiar dacă te face să te porți ciudat uneori (de exemplu, “să-ți curgă privirea din ochi când îl privești“ pe cel drag), “iubirea este cel mai frumos lucru pentru că aşa m-a învăţat mama care îl iubeşte pe tata“.

Și dacă tot veni vorba de dragoste, nu putem să-l uităm pe Eminescu… Doar el a scris Luceafărul, care “e cea mai lungă poezie românească şi din lume, deşi nu s-a hotărât exact câte strofe are”. Tot el a scris și despre floarea albastră și, zău, “ce poate fi mai frumos ca o floare albastră? Aşa i-a venit poetului ideea să scrie despre iubirea lui cu o floare care nu creşte pe toate drumurile“. Numele său se leagă și de niște scrisori – “dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerată a treia“, scrisori în care pare să-și facă loc și “Mircea cel Mare, care prima dată a fost bătrân“. Acesta din urmă “stă la un discurs cu Baiazid” care îl primește “politicos, dar cu obraznicie, şi-l face în tot felul, ca pe o albie de porci“.

Dar avem și alți autori români cu oarece contribuții semnificative – de pildă, “balada e o specie a liricii populare inventată de Ciprian Porumbescu“. Și dacă tot veni vorba de balade, sper că știați că “mulţimile de boieri exploatatori îşi ţineau banii numerar în pungi. Haiducii îi atacau şi îi uşurau de bani în toate baladele“. Și bine le făceau că le mai luau din bani! Uite, sărmanul Dionis! “Acest Dionis este pur şi simplu distrus de lăcomie, ajunge să se teamă şi de sine, ca nu cumva să i se fure banii“.

Până la urmă totul e bine când se termină cu bine. Cam ca în La Cireșe, unde “totul s-a rezolvat şi a ieşit cu brio“.

PS: Țineți-vă receptoarele aproape (receptorul fiind ”o femeie foarte frumoasă”) și aveți mare grijă cu cratimele – pe lângă faptul că mai “erodeaza o vocală“, “cratima uneori apropie sau alteori departează“.

PPS: “Sper că va plăcut”.