M-ați crede dacă v-aș spune că forma de plural pentru leafă e similară cu cea a substantivului „ceafă”? Sper că nu. În niciun caz nu putem vorbi despre mai multe lefe, dar s-ar putea să vă surprindă că lefi este o formă corectă de plural pentru leafă. Numai că nu se aplică sensului pe care presupun că îl știți, respectiv salariu; pentru el rămâne pluralul lefuri.

DSC04307-B

În schimb, leafă mai înseamnă ceva în limbajul popular: „partea scobită a unei linguri; găvan” sau „tăișul, lama sapei, a bărzii, a toporului”. Iar atunci când folosiți termenul cu oricare dintre aceste sensuri, pluralul este lefi.

Andriana, îți mulțumim pentru inspirație! :)