Se vede din avion că nu e cuvânt românesc, dar mie mi-a plăcut conceptul și parcă-mi vine să spun că aș vrea un termen și-n limba română pentru: ”privirea fără cuvinte, dar plină de înțeles, pe care o schimbă doi oameni care vor să inițieze ceva, dar niciunul n-ar prea vrea să fie primul care să înceapă”. Mamihhlapinatapei aparține limbii yagan, limbă vorbită de locuitorii arhipelaglui Țării de Foc și înțelegem de aici că parcă n-ar fi la fel de centrați pe acțiunile propriu-zise sau, dacă sunt, acordă suficientă atenție și momentelor premergătoare care, până la urmă, construiesc de fapt momentul.

Și asta am aflat-o din Roz tranchilizant, iar odată cu ea am avut parte și de o conștientizare acută – popoarele lumii n-au doar cuvinte diferite pentru concepte, ci uneori se și raportează diferit la lume. De pildă:

La începutul anilor 1970, antropologul John Haviland a descoperit o trăsătură neobișnuită a limbii vorbite de aborigenii Guugu Yimithirr, din nordul îndepărtat al provinciei australiene Queensland. Limba respectivă nu avea cuvinte care să desemneze direcțiile de mișcare, cum ar fi stânga, dreapta, în față, în spate, populația Guugu Yimithirr servindu-se doar de punctele cardinale: gungga (nord), jiba (sud), naga (est) și guwa (vest).