Fix în perioada asta se împlinesc niște ani de când m-am mutat în București. Ca mulți alții, am ajuns aici pentru studii înalte, așa că vă dați seama că nu venisem cu mare lucru după mine. Dar pe măsură ce începi să prinzi cât de cât rădăcini într-un loc descoperi că-ți mai trebuie ba una, ba alta. Și într-o zi s-a întâmplat să am nevoie de așa ceva:

Așa că m-am dus într-un magazin cu articole de menaj și-am cerut obiectul cu pricina. Doar că la mama acasă îi spuneam leică, iar termenul ăsta s-a dovedit a nu fi chiar uzual în capitală. În consecință, am primit la schimb o sprânceană ridicată și genul ăla de privire superioară de bucureștean get-beget (fără supărare, pentru că știți destui că se întâmplă, bine? :).

Oricum, până la urmă am învins, pentru că am reușit să-mi amintesc de sinonimul universal recunoscut – pâlnie. E drept că leica mea nu era nici ea greșită, dar între timp mi-au confirmat și DEX și DOOM că ar fi regionalism/formă populară. Însă știți cum e… Normalitatea fiecăruia e ce vede/aude mai des în jur.