Nu mai știu dacă v-am mai povestit, dar în 2012 îmi propusesem să citesc în fiecare săptămână câte o carte. Îmi dădusem seama pe la finele lui 2011 că pierd mult din timpul meu liber cu prostii și parcă nu prea mai cresc, iar asta se putea schimba (relativ ușor) dacă îmi reorganizam un pic sistemul de priorități. M-am ținut de chestia asta și n-a rămas în stadiul promisiunilor-clișeu de final/început de an (știți voi, cele cu ”mă duc la sală”, ”mă las de fumat” etc., veșnic începute și nerezolvate). Chiar mi-am îndeplinit cu succes obiectivul.

Doar că, probabil așa cum știți deja, obiceiurile bune se cultivă greu și se pierd repede (spre deosebire de năravuri, care se asimilează cu spor și de care scapi cu mare greutate). Așadar, în 2013, când s-a și întâmplat să mi se aglomereze destul de mult programul față de anul precedent, mi-a scăzut drastic rata de lecturi și nici anul ăsta nu mi-am revenit complet. OK, sunt încă departe de performanțele ministresei culturii din Franța, dar tot departe sunt și de misiunea ”o carte pe săptămână”.

E drept, cred că a devenit ușor nerealist obiectivul acesta, dar sigur îmi pot reorganiza timpul liber pentru a mă apropia cât mai mult de scopul auto-impus în 2012. Așadar, reîncep auto-revoluția cititului și primul volum din lista mea este Roz tranchilizant (Adam Alter, Editura Publica). Să nu vă pripiți să judecați cartea după copertă, pentru că abia am ajuns la pagina 50 și deja mi-am notat câteva cuvinte noi și destule idei interesante (da, aș zice că îmbogățirea lexicală și informațională sunt primele două mari beneficii ale cititului). Am să vă scriu despre fiecare în parte, căci știți deja că-mi place să împărtășesc cu voi noutăți lexicale și concepte provocatoare, dar încep cu ceva direct legat de titlu – ideea de ”roz bombon”.

Sunt sigură că vă e cunoscută expresia și presupun că fiecare avem o anumită repezentare a nuanței cu pricina. Dar primul meu impuls a fost să investighez dacă e corect ”bombon” sau ”bonbon”. Sigur, n-am niciun dubiu că regula neaoșă este ca n să se transforme în m înainte de b sau p, dar tot regula asta are și excepții, în general pentru cuvinte obținute prin compunere. Ei bine, teoretic, am descoperit că nu avem, nici în DEX și nici în DOOM, niciuna dintre forme. Doar bombon apare într-un dicționar al anilor ’80 și e definit ca variantă pentru bomboană (la rândul său preluată din limba franceză – bonbon), iar eu l-aș suspecta că, la vremea lui, a fi fost un fel de furculision, născut din moda ”romcezei” (rudă de specie cu ”romgleza” zilelor noastre, dar mutație născută din încrucișarea fandosită a francezei cu româna, fenomen care a marcat și el din plin o anumită epocă).

Oricum, cert e că, oficial, n-avem nici bombon și nici bonbon. Însă ar fi la fel de adevărată povestea asta și pentru alte nuanțe celebre (doar la roz dacă mă gândesc îmi mai vin în minte măcar două: fuchsia și magenta, niciuna prezentă în DOOM). Așa că tura asta, motivată și de Cicu (cititorul nostru care mereu mă ceartă că mă cramponez prea mult în dicționar), aleg să susțin ”rozul bombon” (să fie cu m, dacă așa ne e regula), cu atât mai mult cu cât descopăr că pare să aibă efecte interesante asupra psihicului. Dar despre asta vă povestesc altădată…