Am citit undeva că, nativ, avem fix 2 frici – cea de zgomote puternice și cea de a cădea, iar pe celelalte le dobândim cu spor pe parcursul vieții din fel de fel de interacțiunii. Am rezervele mele față de afirmația de mai sus, dar mi-e clar că frica e importantă din punct de vedere adaptativ. Frica ne ține în viață, pentru că ne ajută să ne ținem la distanță de pericole. Doar că se întâmplă să mai vedem pericole și acolo unde nu e cazul și așa ajungem să dezvoltăm fobii. Nu e neobișnuit și presupun că, într-un grad mai mic sau mai mare, fiecare avem fobiile noastre. E drept și că sunt destule frici care par de neînțeles, dar la fel de adevărat e că nu putem înțelege cu adevărat o temere (oricât de justificată pare și oricât de empatici am fi) decât dacă o experimentăm la prima mână.

Oricum, cert e că toți avem câte un demon de frică ascuns pe undeva și asta nu ne face slabi sau mai nu știu cum. Gândiți-vă că până și numele mari ale istoriei au avut câte un pitic (de exemplu) și tot au reușit să facă lucruri mărețe…

Dar aici vorbim mai mult despre cuvinte și mai puțin despre emoțiile din spatele lor, așa că vreau să vă fac cunoștință cu niște nume de fobii:

  • câteva comune: arahnofobia – frica de păianjeni; ofidiofobie (ofiofobie) – frica de șerpi; triskaidekafobie – frica de numărul 13;
  • câteva nocive pentru minte: epistemofobia (gnosofobie) – frica de cunoaștere; bibliofobia – teama de cărți;
  • câteva foarte dificile: panfobia (omnifobia) – frica de tot ce te înconjoară; hafefobia – frica de a fi atins de altă persoană;
  • câteva moderne: crometofobia – teama de bani; logizomecanofobia – frica de calculatoare;
  • câteva ironice: fobofobia – teama de a dezvolta o fobie; hippopotomonstrosesquippedaliofobia – teama de cuvinte lungi.

Mai știți și altele exotice?