Habar n-am dacă e bine sau rău că acum se fac evaluări naționale și în clasa a II-a, și într-a IV-a, și într-a VI-a. La fel, n-am idee cum mai arată materia pentru clasele cu pricina, dar îmi închipui că lucrurile s-au mai schimbat de când am parcurs intervalul respectiv de vârstă și eu oricum am făcut parte din prima generație amețită cu manuale alternative. De asemenea, nu mi-e foarte clar dacă și cât contează notele obținute, deși prima dată când am auzit discuții despre introducerea lor parcă era vorba să nu conteze notele, scopul fiind obișnuirea elevilor cu ideea de examen de anvergură pentru marele hop din clasa a VIII-a.

Însă, dacă s-a decis implementarea acestei idei, de ce se face atât de prost? Și-apoi ce pretenții poți să ai de la elevi când nici cei mai mari nu sunt riguroși? Iar dacă nu înțelegeți despre ce vorbesc, vă invit să citiți articolul de aici. Mai departe, dacă vreți să aprofundați, puteți vedea aici subiectele și, dacă e să luăm ca exemplu subiectul cu sistemul respirator al pițigoiului, puteți descărca de aici modelele. Cerința suna așa: ”În timpul cercetărilor, copiii observă un piţigoi aflat în zbor. Precizează o adaptare a sistemului respirator al piţigoiului pentru zbor” și trebuia rezolvată pe baza următoarelor instrucțiuni:

pitigoi

Nu știu dacă în prezent materia de la clasa a VI-a include și informații despre sistemul respirator al pițigoiului (deși mi s-ar părea o informație cam prea specifică, dar hai să fie de dragul culturii generale). De fapt, nici nu contează dacă programa o cuprinde. Pur și simplu e stupid ca un test de asemenea anvergură să fie făcut eronat și greșim enorm că tratăm atât de superficial educația, educație care ar trebui să fie temelia oricărei societăți…