Sigur am mai scris asta prin alte articole sau am mai presărat frânturi prin fel de fel de comentarii, dar simt eu că a venit vremea să le pun cap la cap și să rămână scrise într-un singur loc. Nu de alta, dar s-a întâmplat ca în ultimele zile să primim mai mult ca de obicei comentarii din categoria ”și ce dacă e corect așa?”. Să nu mă înțelegeți greșit, chiar nu vreau să sune ironic sau superior, dar eu nu prea pricep de ce mai ajung unii să caute forma corectă dacă tot n-au de gând să o folosească…

OK, înțeleg că e greu să reconfigurezi circuitele și să-ți bagi în cap că nu e cum știai tu că e. Înțeleg și că majoritatea nu se omoară după schimbările de normă, ba poate că, mai ales după o anumită vârstă, e chiar dificil să te pliezi pe noile reguli. Într-o anumită măsură îi înțeleg inclusiv pe cei care știu că e corect într-un anumit fel, dar își asumă să scrie greșit (conform normelor actuale), pentru că ei cred cu tărie că nu există argumente solide pentru forma considerată corectă în prezent (de exemplu, â și î).

Dar până la urmă care e riscul asociat incorectitudinii? Și ce dacă nu scrii corect? Nu te amendează nimeni, ăia care insistă să te corecteze pot fi etichetați rapid drept ”grammar nazis” (îmi pare rău, nu știu un echivalent bun în română) și de fapt au ei o problemă, iar cei care ar putea să concluzioneze că ai fi prost dintr-o cratimă pusă aiurea nu te cunosc cu adevărat, așa că de ce și-ar permite să te judece? Și oricum nu-ți pasă de părerea lor…

În fond, în afară de câteva comentarii acide prin rețelele sociale, cam ce ar putea să se întâmple așa de rău? Ei bine, pe lângă faptul că s-ar putea să se lipească de tine eticheta de agramat (și alte epitete asociate care sigur nu-ți vor fi pe plac), iar aprecierea asta s-ar putea să nu-ți facă bine deloc dacă va fi din partea unor persoane la a căror părere ții, riscul real vine în situațiile ”cu miză”. De exemplu, la un examen s-ar putea să pierzi, obiectiv, puncte importante pentru ceva destul de ușor evitabil și un examen ratat îți schimbă uneori tot cursul vieții. Dar mai rău decât atât, te asigur că orice angajator (care se respectă) îți va judeca CV-ul și scrisorile de intenție și prin prisma acestui aspect…

La un moment dat în viața asta am avut un job care presupunea, printre altele, și oarece activități de resurse umane. Am încercat întotdeauna să pun cumva în paranteză dragostea mea pentru scrierea corectă și să pun în balanță mai ales criteriile relevante pentru posturile în discuție. Doar că, în ciuda faptului că nu era vorba despre cine știe ce super-joburi, cratimele puse aiurea, i-urile în plus/minus sau ”k”-urile în loc de ”ca”-uri clar n-au câștigat puncte și nu pot să-mi amintesc de nici măcar un caz în care oamenii cu pricina au fost angajați. Pur și simplu fac impresie proastă și cred că greșelile astea sunt percepute, aproape inconștient, ca indicatori de performanță scăzută și, bonus, pur pariu că mulți le consideră că ar veni la pachet cu alte trăsături pe care nu și le doresc de la viitorii angajați.

Oricum, dacă oamenii despre care v-am scris mai sus nu s-au calificat pentru posturi în vânzări care nu impuneau experiență și nici nu ofereau salarii fixe, mi-e greu să-mi dau seama unde și-au găsit loc. Poate că unii au avut pur și simplu noroc în altă parte, poate că alții și-au găsit vreo pilă, vreo doi-trei s-ar putea să fi câștigat la loto/moștenit averi/căsătorit avantajos. Cine știe? Însă e nesănătos să te bazezi pe hazard și cred că trebuie să faci tot ce poți ca să te transformi mereu în cea mai bună formă a ta. Sincer, nu-i mare lucru să înveți să scrii corect, pentru că e logic motivul pentru care cratima există sau nu într-un loc, nu e mare greutate să surprinzi raționamentul din spatele lui fi/fii/fiii etc. Trebuie doar să vrei! Nu spun că subit ți se vor deschide toate ușile, dar sunt destul de sigură că s-ar putea să ți se fi închis niște uși din acest motiv.

Adică, foarte pe scurt, n-ai nimic de pierdut dacă scrii corect, dar s-ar putea să n-ai habar cât de mult ai pierdut deja din cauza unor greșeli care ar fi putut fi destul de ușor evitate.