Caută
Caută exact așa
Caută în titlu
Search in content
Caută în comentarii
Search in excerpt
Filter by Custom Post Type

Găitane

Ce-mi place când pornesc de la ceva și ajung să sar din concept nou în concept nou, tot descoperind. Acum câteva zile am pornit de la Miorița și am ajuns la plăviță, apoi am aflat ceva nou despre zeghe (și, grație lui v, am aflat și de dolman*), iar de aici m-am mai „îmbogățit” și cu termenul găitan.

Găitan = fir de metal sau șiret (împletit ori răsucit) de lână, mătase etc., cusut ca ornament la unele obiecte de îmbrăcăminte; (sens învechit) împletitură făcută din găitane, care înlocuia platoșa în oastea Moldovei din Evul Mediu.

*dolman = haină ofițerească scurtă, îmblănită și împodobită cu brandenburguri**.

**Tocmai am mai învățat ceva nou – brandenburg, adică un „șnur sau găitan care se coase în rânduri paralele, ca podoabă, pe pieptul unor haine (în dreptul butonierelor)”.

DSC01883

Șubă și Zeghe

Ieri, înainte să încep să desenez bufnița-cioban, am căutat puțină inspirație vizuală pentru emblematic haină de lână a păstorilor. Numai că m-am trezit cu un lapsus și am ajuns să caut întâi cuvântul în sine. Întâi am dat peste zeghe – „haină țărănească lungă, împodobită uneori cu găitane negre, care se poartă în ținuturile muntoase; haină făcută din piele de oaie cu care se îmbracă ciobanii” – deși trăiam cu impresia că zeghe ar fi numele hainelor deținuților:

bufnita-detinut

Tot DEX menționa și sinonimul șubă pentru zeghe – „haină largă și lungă, cu guler mare, căptușită cu blană și purtată mai ales de bărbați”. În fine, eu știam altceva și despre șubă, respectiv că ar fi genul ăla de geacă de fâș cu multă căptușeală, dar aici mă apropii de sensul extins pe care l-a căpătat șuba, respectiv de „haină groasă căptușită cu blană”.

În cele din urmă mi-am amintit singură de suman, deși acum nu mai sunt sigură că acesta ar fi cel mai potrivit cuvânt: „haină țărănească lungă (până la genunchi), făcută din pănură, dimie, postav gros etc. (bogat ornamentată cu găitane); țundră, zeghe, dulamă”. Dar s-ar putea să fie, că doar e sinonim cu zeghe :)

A odrăsli

Aproape de fiecare dată când ajung prin Moldova mă mai înnoiesc cu câte un cuvânt nou. Pe ăsta l-am „pescuit” ieri și abia așteptam să-l popularizez. Și văd că s-a potrivit la fix cu vechea noastră categorie a regionalismelor de vineri…

DSCN7932

Așadar, vă prezint un verb pe care DEX îl marchează ca fiind o formă populară și învechită – a odrăsli. Am cam intuit ce înseamnă, pentru că odraslă mi-e familiar, dar nu știam de existența verbului:

A odrăsli = a se naște, a se ivi, a crește, a se dezvolta; a da mlădițe, a lăstări; a înmuguri, a înverzi.

Odraslă = Copil, descendent, urmaș, progenitură; pui, prăsilă; (sens popular și învechit) ramură tânără, lăstar, mlădiță, vlăstar.

Mamă și tată sau Mami și tati

Eu și Alex nu suntem din Oltenia și, de fapt, chiar am ajuns de relativ puține ori în zona aceea. Însă, de când suntem în București, am observat că multe cunoștințe de-ale noastre din sudul țării vorbesc cu părinții lor cu „mami” și „tati”. Din punctul meu de vedere, fără niciun pic de ranchiună regională sau prejudecată, tind să cred că asemenea apelative se potrivesc mai degrabă copilăriei sau poate unei relații cu o afectivitate aparte. Totuși, văzând destui adulți care se adresează în acest fel părinților, nu pot să nu mă întreb – chiar e o chestie regională? Se practică și în alte zone?

PS: Chiar nu judec și n-am niciun fel de dorință să lansez dezbateri referitoare la cât de breji sunt ăia din colțul X al țării față de ceilalți din colțul Y. Sunt pur și simplu curioasă dacă observația noastră empirică e corectă.

Piropopircăniță

Eu și Alex, jumătatea tehnică a scri.ro, am copilărit în același oraș. Deci ar fi de așteptat ca cele aproximativ zece străzi care despart blocurile noastre părintești să nu se asocieze cu cine știe ce diferențe de dialect. Doar că eu n-am avut bunici la țară, iar el și-a petrecut mai toate vacanțele de vară din copilăria mică, alternativ, în două locuri de pe lângă Iași. Și, credeți-mă, are în vocabular niște piese regionale care merită toată atenția (de fapt, despre câteva am și scris deja – aici).

Așadar, nebunia aia de piropopircăniță din titlu nu e nici joc de cuvinte și nici exercițiu de dicție (OK, asta e măcar puțin), ci e un regionalism. Și pentru că nu l-am găsit în dicționar va trebui să mă credeți pe cuvânt că vorbim despre o pasăre (nu, nu știu exact cum arată și nici Google nu mi-a fost de mare ajutor).

Oricum, eu apreciez orice îmbogățire a vocabularul propriu și de asta insist să dau informația mai departe. În plus, ce vă făceați dacă auzeați de piropopircăniță într-o conversație și descopereați că nici DEX nu vă poate ajuta? E? Cu plăcere :)

Regionalismele de luni

O vreme am scris în fiecare vineri despre regionalisme, dar am renunțat, pentru că nu păreați să fiți interesați în mod deosebit de categoria cu pricina. Însă azi insist, că prea m-am îmbogățit în ultimele două zile :)

Așadar, să fie și pentru cultura voastră generală:

Pestelcă = șorț de pânză sau de postav pe care-l poartă femeile peste rochie; în fine, uneori cică-l poartă și bărbații și mai are încă un sens nautic – bucată de pânză dreptunghiulară prinsă cu o latură de verga unei corăbii, care servește la păstrarea la adăpost a burții velei, când aceasta este strânsă. Pe scurt, să zicem că-i șorțul pe care-l vedeți la mulți dintre producătorii autentici (mai degrabă trecuți de o anumită vârstă) din piețe. Știți voi, ăla în care-și țin banii.

Bâl = (sau băl) blond, bălai.

Chipăruș = ardei iute.

Răsărită = floarea-soarelui.

Copârșeu

Am revăzut aseară pe-un TVR filmul Toamna Bobocilor și iar m-a prins zâmbind povestea copârșeului. De fapt, cred că tot din filmul ăsta am aflat și eu, la prima vizionare, ce înseamnă copârșeu. Pentru cine încă nu știe, să afle acum că e o formă regională pentru sicriu, iar pentru cine n-are chef de muncă acum, Luni, în zori de săptămână, vizionare plăcută :)

Leică

Fix în perioada asta se împlinesc niște ani de când m-am mutat în București. Ca mulți alții, am ajuns aici pentru studii înalte, așa că vă dați seama că nu venisem cu mare lucru după mine. Dar pe măsură ce începi să prinzi cât de cât rădăcini într-un loc descoperi că-ți mai trebuie ba una, ba alta. Și într-o zi s-a întâmplat să am nevoie de așa ceva:

Așa că m-am dus într-un magazin cu articole de menaj și-am cerut obiectul cu pricina. Doar că la mama acasă îi spuneam leică, iar termenul ăsta s-a dovedit a nu fi chiar uzual în capitală. În consecință, am primit la schimb o sprânceană ridicată și genul ăla de privire superioară de bucureștean get-beget (fără supărare, pentru că știți destui că se întâmplă, bine? :).

Oricum, până la urmă am învins, pentru că am reușit să-mi amintesc de sinonimul universal recunoscut – pâlnie. E drept că leica mea nu era nici ea greșită, dar între timp mi-au confirmat și DEX și DOOM că ar fi regionalism/formă populară. Însă știți cum e… Normalitatea fiecăruia e ce vede/aude mai des în jur.

Regionalismele de vineri 24

polcea = tiv; încreţitură făcută pe pieptul unei cămăşi;

temleac = curea la lance; cârlig de apucat peştele.