Caută
Caută exact așa
Caută în titlu
Search in content
Caută în comentarii
Search in excerpt
Filter by Custom Post Type

Delicvent sau Delincvent

[via Idei]

Presupun că ar trebui să-mi caut un camion de cenușă ca să-mi pun în cap chiar câtă ar trebui pentru situația de față. Spre imensa mea surpriză, forma (riguros) corectă este delincvent și nu delicvent. Nu mi-am pus niciodată problema că ar fi altfel (probabil pentru că am tot făcut legătura cu delict, căruia nu mi-a venit niciodată să-i spun delinct), dar s-ar părea că DOOM nu recunoaște această formă, ci e doar o variantă consemnată de permisivul DEX.

Asta e, am trăit în minciună și va trebui să lucrez la sinapsa asta, la fel cum am tot făcut cu anterioara surpriză de proporții – a înfi(n)ge.

Cicu, îți mulțumim pentru sugestie!

Struguri acri sau Struguri acrii

E păcat că o strategie de coping* atât de populară e stâlcită atât de des. Adică, na, înțelegem că-i la îndemână să încerci să te convingi că de fapt nu-ți dorești ceva ce nu ți-e accesibil, dar adesea alții citesc printre rânduri, ne prind cu mâța-n sac (apropo, care e geneza acestei expresii?) și ne spun semi-filozofic/semi-superior: ”ehe, struguri acri”. Și sigur că nu poți să spui nimic cu-n astfel de ton fără să lungești un pic niște vocale, ceea ce (presupun că) a dus la apariția lui ”struguri acrii”. Doar că strugurele care nu-i dulce e acru, iar mai mulți ca el, fie că-s doi, trei sau un vagon, sunt toți acri.

*Mă scuzați pentru ”strategia de coping”. E termen de specialitate și să zicem că-l puteți traduce prin ”strategie prin care se poate face față unei situații”.

Infim sau Infirm

Tocmai m-am întâlnit cu expresia cantitate infirmă și vă asigur că nu e prima mea întâlnire cu ea. Și e un loc bun pentru clarificări, așa că hai să reținem: infirmitatea are legătură cu un handicap, iar infim este sinonim cu ”extrem de mic, minuscul, neînsemnat”. În consecință, forma corectă ar trebui să fie cantitate infimă și nu, nici nu cred că apare vreodată infirmă ca un fel de figură de stil asumată.

Lounge

Nu știu în alte orașe din țară cum e situația, dar în București s-a umplut de ”lounge”-uri, cam la fel cum s-a umplut și de gelaterii sau buticuri/”boutique”-uri.

N-avem lounge în limba română, dar pot să înțeleg că patronii de terase, baruri și alte micro-specii de localuri vor să pună accent pe ideea de relaxare (sau cel puțin asta știu eu că ar fi esența lui ”lounge”). Ba parcă nici nu-mi vine ușor un echivalent românesc rezonabil, însă prea s-au înmulțit și parcă mai des sunt simboluri pentru fițe decât pentru relaxare…

Deoparte sau De o parte

Deoparte apare în DEX cu sensul de ”izolat, într-o parte, la o oarecare depărtare de vorbitor sau de alt punct fix”. De asemenea, expresia echivalentă lui ”a economisi” este a pune deoparte (deși NODEX menționează și forma a pune de o parte, alternativă pentru expresia a pune la o parte). În schimb, de o parte pare să fie pretabil situațiilor în care apare alături de opusul său – de altă parte (de exemplu: pe de o parte îmi doresc să fac asta, pe de altă parte mi-e teamă).

La un moment dat sau La un momentdat

Sau nu m-ar mira să văd scris și launmomentdat că doar pe toate le zicem cam deodată, nu? :) Ori nu din cauza pronunției scriu unii legat momentdat?

Alt motiv nu-mi vine-n minte, dar cert e că nici nu există vreun motiv bun pentru care s-ar scrie împreună și corect este la un moment dat.

Înțelepciune

Presupun că esența mesajului e bună, dar forma… Of, mama ei de formă! Mama lor de i-uri! :)

730327557_53326

Litru, Litri sau Litrii

Pentru că nu toți cei care scriu ”am cumpărat doi litrii de lapte” au la bord niște litri de alcool mi se pare oportun să clarificăm cu câți de i se scrie corect unitatea asta de măsură. Când e unul singur, e clar, e litru. Apoi, fie că-s 2, 3, 15 etc., vorbim despre litri. Iar singura situație în care este corect să scriem litrii (deși nu foarte uzuală) este cea în care folosim forma articulată (primul i se păstrează de la pluralul litri, iar al doilea este articolul hotărât).

K sau Ca

Știu, o să vi se pară absolut ridicol (unora) că scriu asta, dar câteodată chiar am senzația că sunt destui care au abuzat atât de mult de ”k” în loc de ”ca” încât nici nu mai au discernământ…

Personal, n-am fost niciodată adepta prescurtărilor și nu m-au ”durut tastele” niciodată să scriu în cuvinte complete. Ba chiar și prin SMS preferam să scriu ”cu toate literele”. Sper că nu greșesc, dar trăiesc cu impresia că molima asta a început din cauza limitărilor de caractere impuse de SMS-uri. A, da, și mai e zvonul cu viteza la scriere, dar hai să fim serioși! Cel puțin în cazul particular al lui ”k”, zău, cât timp economisești de la o literă?! Doar că în ziua de azi pun pariu că mai toți avem viteză bunicică la scriere, avem nșpe aplicații pentru mesaje care nu ne mai îngrădesc la caractere și, mai mult, destule sunt chiar gratuite (și fac mențiunea asta pentru că-n epoca de început a telefoniei mobile serviciile astea costau binișor și poate că mai trebuia din când în când să te îngrămădești în cele 140 de caractere din rațiuni financiare). Oricum, cert e că (din punctul meu de vedere) nu mai există niciun argument decent în sprijinul lui ”k”, însă la fel de bine știu că viața asta nu-i chiar bazată exclusiv pe logică (nici pe departe).

Totuși, dacă pot să înțeleg că în fel de fel de contexte informale omul e liber să se exprime cum vrea (chit că ar trebui să-și asume că poate din când în când mai face și impresie proastă), abia lipsa de discernământ mă depășește complet. Cum să scrii ”k” în loc de ”ca” în teze și lucrări? Iar dacă vă grăbiți să-mi spuneți că pentru unii o fi și teribilism, vă provoc să-mi dați un argument rezonabil și pentru adulții care scriu așa în circumstanțe profesionale…

PS: N-aș vrea să închei fără să constat că, din păcate, ”k”-ul care-mi zgâria retina pe la începutul anilor 2000 a început să fie de-a dreptul benign în lumea prescurtărilor. ”Cf?” (ce faci?) s-a propagat cu prea mare succes, iar pe ”LMA!” (în loc de ”La mulți ani!”) chiar îl urăsc cu pasiune.